Majorarea indicelui ROBOR, rata în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut semnificativ în ultima perioadă, stârnind critici chiar şi de la BNR. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a criticat băncile că „au sărit calul” cu ROBOR-ul, și le-a îndemnat să îl ajusteze în funcție de rata dobânzii de politică monetară. Cum se calculează ROBOR-ul, cum a influențat Isărescu valoarea lui și de ce am avut nevoie de IRCC?

Imediat după intervenția lui Isărescu, indicele ROBOR la 3 luni a avut cea mai mare scădere din ultimele 20 de luni, coborând la 8,06% pe an, de la 8,14% pe an. ROBOR la 3 luni a ajuns la acest moment la 7,97%, conform Băncii Naționale a României.

ROBOR este rata dobânzii la care băncile care contribuie la calcularea acestui indice sunt dispuse să ofere împrumuturi celorlalte bănci. Conform lui Isărescu, această rată trebuie ajustată în funcție de dobânda de politică monetară pe care o stabilește Banca Centrală, doar că, nu mereu s-a întâmplat acest lucru.

La ultima ședință de politică monetară, BNR a majorat dobânda cheie la nivelul de 5,50% pe an, de la 4,75% pe an. Rata dobânzii de politică monetară, adică dobanda cheie, reprezintă rata dobânzii utilizată pentru principalele operaţiuni de piaţă și este o parte a Politicii Monetare a Băncii Naționale.

Retail jobs

Cum se calculează ROBOR

Ratele ROBOR sunt calculate în mod independent de către Thomson Reuters, entitatea împuternicită de către BNR. ROBOR este calculat de către Reuters ca medie aritmetică a ratelor dobânzilor practicate de 10 bănci relevante pentru piața românească din punct de vedere al activității pe piața monetară interbancară.

Băncile participante desemnează personal specializat, cu pregătire corespunzătoare în domeniul pieţelor financiare, în vederea furnizării cotaţiilor pentru calcularea ROBOR.
Cu toate că ROBOR nu este calculat nici de Banca Centrală, nici de băncile comerciale, datele cu care este făcută media aritmetică sunt furnizate de cele 10 bănci din România.

În cadrul conferinței de presă pentru prezentarea raportului trimestrial asupra inflației, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că de 4-5 luni ROBOR s-a decuplat de dobânda de politică monetară stabilită de BNR.

Citeste si:
O lume fără cash? Director BCR: Nu prea există țări pregătite de...
O lume fără cash? Director...

„Ca să mă exprim pe înţelesul dumneavoastră, băncile au cam sărit calul, au suprareacţionat. ROBOR s-a dus în sus mult peste rata de politică monetară şi coridorul nostru“, a declarat Mugur Isărescu.

El a pus creșterea ROBOR pe seama supra-reacționării generalizate a pieței.

„Acestea sunt dobânzi de piaţă, iar pieţele au tendinţa aceasta să supra-reacţioneze. Aşa funcţionează pieţele peste tot în lume, mai ales în perioadele de criză, de tensiune”, a adăugat guvernatorul BNR.

Citiți și: Ce spune Mugur Isărescu despre isteria prețurilor și cum va continua BNR lupta cu inflația.

Cum se calculează IRCC

În stabilirea ROBOR și IRCC diferă perioada de fixing dar și metodologia de calcul. În timp ce ROBOR este stabilit zilnic la fixing, folosind ultimele rate cotate de fiecare bancă într-un interval, indicele IRCC zilnic se calculează pe baza tranzacţiilor efective, respectiv media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor interbancare, iar apoi se calculează IRCC trimestrial.

Citeste si:
Adina Călin, CEC Bank: Cred că bankingul tradițional este pe cale...
Adina Călin, CEC Bank, despre...

IRCC sau Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor a fost gândit de către Guvernul României ca o soluție pentru ROBOR-ul ce tot creștea de la o lună la alta spre finele anului 2018.

Începând cu luna mai a anului 2019, IRCC este utilizat drept indice de referință pentru calcularea creditelor de consum.

Banca Națională a României publică zilnic indicele de referință calculat exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare dintr-o anumită perioadă, apoi, la finalul fiecărui trimestru, se determină o valoare actualizată a acestuia.

Își pot pune românii baza în IRCC

Deși IRCC pare mai protejat de creșterea dobânzii BNR, adevărul este că acesta are doar o întârziere de 3-6 luni în a reflecta majorarea. Formula de calcul a acestui indice este calculat trimestrial, nu lunar, acest lucru înlătură riscul unor creșteri abrupte. Cu toate acestea, nu înseamnă însă că indicele nu va crește, ci doar că o va face mai târziu.

Citeste si:
România: Investiţiile străine au ajuns la 5,5 mld. euro anul acesta
Câți bani au intrat în țară...

În anul 2019, atunci când a avut loc implementarea IRCC-ului, Isărescu a spus că atunci când inflația o să coboare, IRCC-ul o să fie mai mare decât ROBOR, deci indicele nu este un miracol pentru dobânda creditelor.

„În schimb, dacă inflația vine în jos, și publicul percepe acest lucru, e foarte probabil ca ROBOR-ul să fie mai mic decât IRCC-ul. Vom trăi și vom vedea cum va fi. Să nu vă așteptați că acest IRCC vine ca un miracol și face dreptate pentru toată lumea”, a declarat atunci Mugur Isărescu.

Care este atunci varianta viabilă pentru românii cu credite?

Ținând cont că trecerea de la ROBOR la IRCC nu este reversibilă, iar IRCC-ul este așteptat să crească și el, ajungând ROBOR-ul, românii au varianta de a trece de la o dobândă variabilă la una fixă. O dobândă fixă este păstrată sub umbrela volatilității creștere dobânzii de politică monetară. În aceasta perioadă, tot mai mulți economiști le recomandă românilor să aleagă dobânda fixă. Economistul Irina Chițu, a recomandat, într-un interviu wall-street.ro, ca românii să nu se ferească de creditele cu dobândă fixă, în detrimentul celor cu dobândă variabilă.

Citeste si:
Mastercard, Indicele Plăților Digitale 2021: cum văd românii...
Mastercard, Indicele Plăților...

„Întotdeauna creditul trebuie luat în moneda în care îți câștigi veniturile: dacă tu câștigi în euro, poți opta la euro, însă, dacă tu îți iei salariul în lei, nu te aventura la un credit în valută. O alternativă bună este un credit cu dobândă fixă în moneda în care câștigi. Dobânda fixă este în continuare sub indicele ROBOR la bănci”, declară Irina Chițu.

Citiți și: Analist economic: Cum să-ți protejezi bugetul de inflație.

Sursa foto: LCV/ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri F