Creditarea companiilor din zona euro a continuat să crească în iulie, depăşind estimările analiştilor, care se aşteptau la o încetinire, din cauza temerilor privind recesiunea şi a planurilor creditorilor de a înăspri accesul la noi împrumuturi, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, citat de Agerpres.

Împrumuturile acordate în iulie companiilor au urcat cu 7,7%, faţă de un avans de 6,9% în iunie, în timp ce creditele acordate gospodăriilor au crescut cu doar 4,5% în iulie, faţă de un avans de 4,6% în iunie.

Deja din trimestrul doi băncile din zona euro au înăsprit accesul la noi împrumuturi şi au avertizat că vor fi şi mai prudente în actualul trimestru, deoarece preţul mai ridicat al combustibililor şi războiul din Ucraina au redus încrederea şi sumele economisite de gospodării.

Aceste evoluţii au sporit temerile că majorarea dobânzilor de către BCE ar putea exacerba scăderea activităţii economice.

Creşterea masei monetare M3, considerată drept un indicator al activităţii economice, a încetinit la 5,5% în iulie, de la 5,7% în iunie, aproape de estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o creştere de 5,6%. Datele reflectă parţial decizia BCE de încheia la 1 iulie achiziţiile de active în cadrul programului APP (asset purchase programme), introdus în 2014, pentru stimularea zonei euro şi evitarea unei potenţiale deflaţii. Acest program a ajutat la menţinerea costurilor scăzute de împrumut în statele puternic îndatorate din zona euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri