Evenimentul Money 20/20, ediția organizată în Las Vegas, este considerat locul în care se dă ora exactă în FinTech. Concret, locul unde inovațiile privind industria financiară, și nu numai, sunt dezbătute de sute de experți la nivel global, iar o parte dintre serviciile prezentate acolo tind să ajungă și pe piața din România la un moment dat. Am discutat cu Augustin Dobre, CEO Twispay, instituție financiară emitentă de monedă electronica , prezent la Money 20/20, despre subiectele dezbătute în cadrul evenimentului și soluțiile pe care business-ul românesc vrea să le aducă pe piața locală.

Twispay este un brand operat de către instituția financiară Capital Services S.A, deținătoarea primei licențe de e-money din România, cumpărată recent de către startup-ul românesc MultiversX(fost Elrond).

Obiectivele vizitei pe care Augustin Dobre a făcut-o la Money 20/20 în Las Vegas, desfășurat la finalul lunii octombrie, țin de identificarea trendurilor care se formează în industria financiară, dar și descoperirea de soluții pe care le să le implementeze ulterior în sistemele Twispay.

De asemenea, vizita a constat și în întâlnirea cu partenerii actuali ai business-ului românesc, parteneri precum gigantul JP Morgan, cu care Twispay colaborează în ceea ce privește zona de safeguarding accounts(Conturile de safeguarding sunt cunoscute în România drept conturi de protejare. Ele sunt obligatorii pentru instituțiile financiare reglementate. Prin ele, instituția financiară separă capitalurile proprii de fondurile clienților săi. Astfel, fondurile respective pot fi accesate doar de către beneficiarii de drept si, implicit, de nicio altă institutie sau potențial creditor al instituției financiare.). Twispay și-a deschis astfel de conturi la sucursala din Frankfurt a gigantului financiar pentru a deservi comercianții care incasează venituri în alte valute decât lei, iar pentru moneda națională are astfel de conturi pe baza parteneriatelor pe care le are cu trei bănci locale.

„În industria financiară, și nu numai, trendurile vin din Statele Unite ale Americii sau din Asia. Prin participarea noastră la Money 20/20 în Las Vegas am dorit să vedem care sunt trendurile dezbătute acolo și, în plus, să găsim soluții tehnice pe care să le aducem și să le implementăm în sistemele noastre, transformându-le într-un centru de inovație în regiune”, povestește Augustin Dobre.

Mai mulți clienți pentru comercianți cu ajutorul datelor: cum vrea Twispay să crească rata de conversie a magazinelor partenere

O parte dintre soluțiile pe care Twispay vrea să le integreze în cadrul platformei sunt dezvoltate având la bază Inteligența Artificială și sunt capabile să îmbunătățească experiența atât a magazinelor online, cât și a utilizatorilor, crescând șansele de a obține o rată mai mare de conversie.

Integrările vizează continuarea modelului de business pe care Twispay l-a dezvoltat deja cu cei peste 250 de comercianți locali și internaționali, model care se bazează pe comunicarea dincolo de zona tradițională de plăți, respectiv concentrarea pe oferirea unei experiențe a clientului cât mai plăcută cu ajutorul datelor.

„Noi comunicăm cu comercianții când vedem că au tranzacții atipice, putem vedea dacă sunt tranzacții viabile sau nu. Nu vrem să acționăm ca un procesator de plată tradițional - deschizi pagina de plată, ți-ai băgat datele cardului și asta e tot. Vrem să intermediem partea aceasta de plată, astfel încât comercianții noștri să aibă cât mai multe conversii(...) Fiecare plată are un reponse code, care spune exact dacă a fost realizată cu succes și dacă nu, de ce. Mulți nu știu motivul pentru care a fost refuzată plata. Noi putem scoate raporte prin care să spunem, de exemplu, că acest procent din plățile refuzate s-a realizat deoarece consumatorul nu avea bani în cont în momentul acela sau a introdus greșit codul 3D Secure”, precizează Augustin.

Acesta punctează că, în astfel de cazuri, pe baza datelor, comerciantul poate reveni la client pentru a-l direcționa către reluarea procesului de plată sau folosirea altui card sau a altei opțiuni de plată.

„La Money 20/20 am avut discuții cu o serie de parteneri care au dezvoltat sisteme ce se bazează pe Inteligența Artificială. Acestea iau toate tranzacțiile comercianților, îți adună toate datele, și prin intermediul Inteligenței Artificiale îți pot spune care este riscul ca acea tranzacție să fie una frauduloasă”, explică Augustin Dobre.

Un alt diferențiator pe care Augustin Dobre îl menționează în ceea ce privește Twispay ține de costurile de procesare, adică banii plătiți de comerciant în momentul în care înregistrează plăți online.

”În jur de 80% dintre comercianții noștri nu plătesc comisionul standard, ci odată ce intră în portofoliul nostru și li se alocă un manager de cont, le facem o ofertă personalizată care este mai bună decât cea standard. Chiar dacă varianta standard este de 0,99%,pentru că rulează zeci de mii de euro pe lună, noi îi dăm un cost mai mic decât costul standard. În plus, fiindcă suntem instituție financiară, noi nu facturăm TVA, ceea ce înseamnă un cost final mai mic.”, adaugă Augustin Dobre.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri