Matematicianul Alex Gerko, absolvent al Universității din Moscova, conduce topul contribuabililor din Marea Britanie, taxele sale pe 2022 fiind estimate la aproape jumătate de miliard de lire sterline. Care este secretul său?

Gerko a trăit cea mai mare parte a vieții sale la Moscova, unde a primit titul de doctor în 2004 la Universitatea Lomonosov, și a devenit apoi unul dintre cei mai de succes traderi din lume. El este specializat în tranzacționarea cantitativă, o strategie de investiții bazată pe utilizarea unui set de algoritmi matematici pentru a efectua tranzacții financiare. Acestea se bazează pe analiza statistică a datelor de preț și volum, precum și pe modele matematice complexe pentru a prezice evoluția pieței și a efectua tranzacții. Scopul acestei metode este de a maximiza profitul pe termen lung prin efectuarea unui număr mare de tranzacții automatizate.

După ce a lucrat ca trader pentru Deutsche Bank și pentru fondulondul speculativ GSA Capital, Alex Gerko și-a fondat propria companie, XTX Markets. Potrivit Bloomberg, aceasta tranzacționează zilnic volume de ordinul sutelor de miliarde și are 170 de angajați în birourile sale din New York, Paris și Singapore. Gerko însusi a ajuns la o avere estimată la peste 6 miliarde de dolari, astfel că nu e de mirare că în 2022 a urcat pe primul loc în topul contribuabilor din Regatul Unit.

Mai precis, rusul, care are acum cetățenie britanică, datorează fiscului 487,4 milioane de lire sterline, adică peste 2,7 miliarde de lei. Este mai mult decât bugetul unui oraș prosper din România – Oradea, de exemplu – și la același nivel cu bugetul ministerului Culturii de la nij pe anul 2022

Spre deosebire de alți miliardari ruși, Gerko este un critic al regimului Putin, scrie Moscow Times. El ar fi renunțat la cetățenia țării sale și chiar a donat bani Ucrainei în ultimul an.

Matematicianul a depășit, în topul contribuabililor, familia Coates, care deține Bet365, operatorul de pariuri ce a fost interzis acum câțiva ani în România.

Sursa foto: Alex Gerko/Twitter

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri