Bursa din Londra, prin segmentul AIM, este interesata de atragerea unor companii romanesti, oportunitatile de finantare internationala pentru firmele autohtone fiind prezentate zilele trecute, intr-o conferinta la Bucuresti. AIM este un segment al Bursei din Londra lansat in 1995, dedicat companiilor mai mici, dar in crestere. De la momentul lansarii, peste 1.500 de companii au fost listate la AIM, dintre care 134 companii internationale ce activeaza in 20 de sectoare de afaceri din 13 tari.

Companiile din strainatate listate la Londra au atras resurse financiare de 1,2 miliarde lire sterline. Reprezentantii Bursei londoneze au subliniat ca, pentru a fi admis la AIM, o societate romaneasca trebuie sa contacteze unul dintre cei 75 de intermediari financiari numiti "nomazi" (nomad - nominated adviser). Societatile nu trebuie autorizate de autoritatea de reglementare din Marea Britanie, ci doar auditate de catre acesti "nomazi", care garanteaza ca societatea respecta regulile pietei in perioada prezentei sale in piata AIM. Prezenta pe AIM necesita informari periodice ale pietei despre rezultatele financiare, planurile de viitor si asigurarea ca managementul respecta principiile guvernantei corporative. O listare pe piata de capital londoneza ar aduce companiilor romanesti capitalul necesar dezvoltarii companiei, precum si o vizibilitate mai mare. Potrivit lui Martin Thomas, partener la o firma de consultanta juridica care ofera servicii pe aceasta piata, firmele intrate pe AIM isi pot majora capitalul social cu sute de milioane de dolari, iar valoarea de piata a companiei poate creste de peste 10 ori.

O societate romaneasca se poate lista si indirect pe AIM daca infiinteaza o societate in Marea Britanie care ii achizitioneaza actiunile si ulterior se listeaza pe AIM, sau printr-o emisiune de certificate de depozit emise de un depozitar britanic in baza actiunilor societatilor romanesti. Pentru aceste proceduri exista aspecte insuficient reglementate de CNVM in privinta fixarii pretului in valori mobiliare, regimului certificatului de depozit emis de un depozitar si tratamentului fiscal aplicabil.

Stere Farmache: Prezenta unei companii pe o piata internationala nu garanteaza succesul

Companiile mici si mijlocii se pot dezvolta mai sanatos pe piata locala de capital, a apreciat Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, citat de Rompres, insa, in perspectiva, companiile foarte mari vor avea si programe de listare pe alte Burse europene. "Cred ca emitentii romani prefera piata de capital romaneasca, prefera sa invete lectia in tara", a spus Farmache. In Polonia si Ungaria, marile companii din domeniul telecomunicatiilor si energiei sunt listate atat pe piata locala, cat si la New York sau Londra.

"Nimeni nu este prizonier in tara lui, poate accesa alte Burse, isi poate lista concomitent actiunile, dar BVB este capabila sa ofere acelasi mediu de tranzactionare ca si cel european", a spus Stere Farmache.

In plus, prezenta unei companii din Romania pe o piata internationala de capital nu este o garantie a succesului, a spus Farmache, care a dat ca exemplu Banca Turco-Romana, listata la Bursa din Londra si care a intrat apoi in faliment, sau compania Elvila, listata si ea la Bursa din Londra si care nu a atras interesul investitorilor straini.

Oficialul Bursei avertizeaza ca accesul pe o piata importanta de capital este foarte greu, insa sunt disponibile anumite segmente de tranzactionare unde conditiile de acceptare sunt mai lejere, insa in acest caz societatile romanesti nu ar avea prea mult de castigat.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri