Leul a urcat la cotatia maxima a ultimilor patru ani si noua luni

Moneda nationala a urcat luni la cea mai inalta cotatie a ultimilor patru ani si noua luni fata de euro, de 3,2180 lei/euro, ca efect al vanzarii de valuta a investitorilor straini, in timp ce banca centrala a aspirat integral \"excesul\", de aproape doua miliarde lei, al bancilor, sustin dealerii.

Cursul afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata o apreciere a monedei nationale cu peste doi bani (0,66%) fata de euro, de la 3,2395 lei/euro, cat era vineri, la 3,2180 lei/euro, nivel ce nu a mai fost atins din 17 septembrie 2002, cand banca centrala a afisat un curs de 32.003 lei vechi (echivalentul a 3,2003 lei noi) pentru un euro.

Piata valutara locala s-a deschis la nivelul de 3,2250-3,2300 lei/euro si in urmatoarele ore de tranzactionare leul s-a apreciat treptat pana la 3,2110-3,2160 lei/euro. "Moneda nationala se apreciaza pentru ca sunt vanzari mari de valuta pentru lei in piata si cred ca ordinele de tranzactionare vin in mare parte de la jucatorii straini care speculeaza randamentele superioare ale monedelor din regiune", a spus seful departamentului de tranzactii interbancare al Volksbank, Monica Angelescu, citat de NewsIn.

Pe pietele internationale, dolarul s-a depreciat usor, in prima parte a zilei de luni, de la 1,3375 pana la 1,3412 dolari/euro, iar in jurul orei 13:30, ora Romaniei, cotatia era de 1,3403 dolari/euro.

Cursul afisat luni de BNR arata o apreciere a monedei nationale cu peste trei bani (1,38%) fata de dolar, de la 2,4337 lei/dolar, cat era vineri, la 2,4001 lei/dolar, ca urmare a deprecierii dolarului fata de euro pe piata internationala si a monedei europene fata de leu. Dolarul nu a mai fost cotat la un nivel similar din 26 septembrie 2000, cand banca centrala a afisat un curs de 23.957 lei vechi (echivalentul a 2,3957 lei noi) pentru un dolar.

Piata financiara romaneasca nu tranzactioneaza direct moneda americana, dar banca centrala calculeaza raportul leu/dolar in functie de evolutia pietelor financiare internationale.

Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de luni un nivel al dobanzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 6,13% pe an, fata de 6,06% pe an cat era la sfarsitul saptamanii trecute, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobanda a crescut la 6,94% pe an, de la 6,81% pe an, cat era vineri.

Dobanzile interbancare locale la depozitele pe termen scurt in lei au crescut usor in prima parte a zilei, in asteptarea licitatiei pentru depozitele la o lun, la care BNR ofera o dobanda egala cu cea de politica monetara, respectiv de 7,25% pe an. "Banca centrala a atras 100% din oferta bancilor prezente la licitatie, de 1,984 miliarde lei iar ulterior dobanzile au scazut usor la 5,5-6,0% pe an si e de asteptat sa mai scada pana la sfarsitul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii", a mai spus Angelescu.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri