Arbitrul pensiilor pensiilor private va verifica modul de respectare a prevederii care interzice societatilor de pe piata pensiilor private obligatorii (pilonul II) sa isi promoveze fondurile pana la 17 septembrie si va acorda sanctiuni in caz de incalcare a normelor
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) va face, in perioada imediat urmatoare, controale societatilor care activeaza pe piata pensiilor obligatorii care au fost deja autorizate, se spune intr-un comunicat al institutiei.

Activitatile de promovare a fondurilor de pensii obligatorii sunt interzise pana la 17 septembrie 2007, data de la care populatia isi poate alege un fond de pensii privat.

Arbitrul pensiilor private aminteste ca, in cazul in care fapta savarsita constituie infractiune, va sesiza organele de urmarire penala. Astfel, v or fi sanctionate activitatile de atragere a participantilor la un fond de pensii administrat privat si chiar obtinerea acordului de aderare a unor persoane la fondul respectiv.

CSSPP va sanctiona, de asemenea, si nerespectarea reglementarilor privind promovarea fondurilor de pensii obligatorii inainte de data mentionata.

Potrivit legii, fondurile de pensii obligatorii, administratorii, agentii de marketing si persoanele afiliate acestora nu trebuie sa transmita informatii false sau inselatoare, deoarece romanii isi pot face o impresie falsa despre fondul de pensii si administratorul acestuia. Totodata, sunt interzise afirmatiile sau previziunile despre evolutia unui fond de pensii, altfel decat prevederile normelor CSSPP.

Reprezentantii fondurilor de pensii obligatorii nu au dreptul sa ofere beneficii colaterale, cu scopul de a convinge o persoana sa adere la un fond de pensii sau sa ramana participanta la acesta. De asemenea, sunt interzise acordarea unor foloase pentru a atrage potentiali participanti sau difuzarea de materiale publicitare in legatura cu un fond de pensii obligatorii ori cu administrator, inainte ca acel fond de pensii si administrator sa fie autorizat de CSSPP.

Reprezentantii fondurilor de pensii obligatorii nu trebuie sa difuzeze materiale publicitare inainte de publicarea prospectelor schemelor de pensii autorizate de CSSPP, iar entitatile care nu au fost autorizate de catre CSSPP nu au voie sa desfasoare activitati in domeniul pensiilor obligatorii.

Arbitrul pensiilor private reaminteste ca la data de 17 septembrie 2007 incepe perioada de patru luni de zile in care se desfasoara procedura de aderare initiala la fondurile de pensii administrate privat.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri