Numarul reclamatiilor inregistrate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a crescut cu 29,7% in primele sase luni din acest an fata de acelasi interval din 2006, pana la 690 de plangeri, venite mai ales din segmentul auto, a spus, citat de NewsIn, Dan Constantinescu, membru in CSA.
In primul semestru al anului trecut, arbitrul asigurarilor din Romania primise 532 de reclamatii.

"Din totalul reclamatiilor inregistrate in primul semestru al acestui an, peste trei sferturi se refera la politele incheiate pentru mijloacele de transport", a mentionat Constantinescu. El a adaugat ca mai mult de jumatate din plangeri se refera la asigurarea obligatorie de raspundere civila auro (RCA), dupa care urmeaza reclamatiile privind politele pentru proprietati si asigurari de deces, cu 5-6%. Pe ultimul loc se situeaza politele de accidente si asistenta turistica care totalizeaza maximum 3% din reclamatii.

"Peste o treime din aceste sesizari nu sunt justificate, motiv pentru care nu pot fi solutionate favorabil", a explicat Dan Constantinescu. Una din cauzele cresterii numarului de reclamatii o reprezinta superficialitatea cu care clientul citeste contractul pe care il semneaza cu compania de asigurari. "Numeroase persoane care fac reclamatii, fie nu au citit bine contractul, fie nu l-au respectat si incearca sa vada daca sunt despagubiti", a mai spus Constantinescu.

El a adaugat ca procentul celor care fac reclamatii nejustificate poate merge chiar pana la 50%, in conditiile in care ponderea acestora este de peste 37% in prezent, dar exista si reclamatii in lucru sau rezolvate numai partial favorabil.

"O parte din reclamanti au fost nemultumiti de asiguratori deoarece au intarziat mult cu plata despagubirilor ori pagubele le-au fost evaluate la o suma mult prea mica", a adaugat Constantinescu.

Gradul de penetrare al asigurarilor a atins in 2006 nivelul de 1,65% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei, fata de 1,54% in 2005, potrivit CSA. Societatile de asigurare au inregistrat o valoare totala a primelor brute subscrise de 5,72 miliarde lei (1.69 miliarde euro) in 2006, in crestere cu 29,70% fata 2005. In portofoliul societatilor de asigurari existau la sfarsitul anului trecut peste 14 milioane de contracte, cu aproximativ 2,3 milioane de contracte mai mult fata de 2005.

Achizitionarea de catre populatie de autoturisme noi si bunuri de folosinta indelungata, precum si lansarea pe piata a noi produse de asigurare sunt principalii factori care au condus la cresterea pietei de asigurari din Romania. Publicitatea realizata de asiguratori a contribuit, de asemenea, la cresterea gradului de constientizare de catre populatie a necesitatii incheierii unei asigurari.

Din totalul primelor brute subscrise la nivelul pietei de asigurari in 2006, aproximativ 4,59 miliarde lei (1,35 miliarde euro) au reprezentat primele brute subscrise din asigurari generale, iar 1,13 miliarde lei (336,6 milioane euro) au rezultat din contractele incheiate pentru asigurari de viata, se mai arata in raportul CSA.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri