Creditele acordate populatiei si firmelor romanesti au crescut in a opta luna a anului cu 6,5% fata de luna precedenta pana la 122,09 miliarde lei (37,3 miliarde euro), cel mai mare avans fiind inregistrat de imprumuturile in valuta catre populatie

Creditul neguvernamental a crescut in august cu 50,2% raportat la aceeasi luna a anului trecut. Avansul l-a intrecut si pe cel din intervalul iulie 2006 - iulie 2007, cu o crestere de 46% a creditelor acordate populatiei si firmelor, dupa cum arata datele publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Creditele in lei acordate populatiei si firmelor au avansat in august cu 2,4% fata de luna precedenta (41% fata de august 2006) pana la 60,25 miliarde lei (echivalentul a 18,42 miliarde euro), in timp ce imprumuturile in valuta au sporit cu 10,7% (60,5% fata de a opta luna a anului trecut) pana la 61,84 miliarde lei (echivalentul a 18,9 miliarde euro).

Cele mai mult au crescut in august imprumuturile in valuta acordate populatiei, cu 14,2% fata de luna precedenta - si cu 100,5% fata de august 2006 - pana la 26,99 miliarde lei (echivalentul a 8,25 miliarde euro), in timp ce creditele catre populatie in moneda nationala au avansat cu 3,9% fata de iulie (si cu 46,1% fata de august 2006) pana la 30,03 miliarde lei (echivalentul a 9,18 miliarde euro).

Creditele in lei acordate firmelor insumau la finalul lunii august 30,23 miliarde lei (9,24 miliarde euro), in crestere cu 1% fata de iulie si cu 36,3% fata de august 2006, iar imprumuturile in valuta acordate companiilor insumau la finalul lunii august 34,84 miliarde lei (10,65 miliarde euro), cu 8,2% mai mult decat la sfarsitul lunii precedente si cu 39% peste nivelul din august 2006.

Creditul guvernamental (al administratiei centrale, administratiilor locale, administratiilor sistemelor de asigurari sociale) a crescut in luna august cu 3,8% pana la 8,39 miliarde lei (echivalentul a 2,56 miliarde euro). La 31 august 2007, creditul guvernamental a inregistrat o crestere de 250,6% (234,1% in termeni reali) fata de nivelul de la 31 august 2006, se mai arata in raportul BNR.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri