Banca Romaneasca va scadea, de miercuri, 3 octombrie, dobanzile la depozitele la termen in dolari si le va majora la depozitele in euro, lire sterline si franci elvetieni, in timp ce dobanzile pentru depozitele in lei raman neschimbate

Din 3 octombrie, banca introduce in portofoliul sau si depozite cu scadenta la 60 de zile in dolari, euro, lire sterline si franci elvetieni. Pentru aceste depozite, dobanda anuala este de 4,90% la cele in dolari, 4,20% la depozitele in euro, 5,25% la cele in lire sterline si de 2% la cele in franci elvetieni.

Astfel, in cazul unui depozit la termen in euro, dobanda urca de la 3,80% la 4,10% pentru depozitele la 30 de zile si de la 4% la 4,30% la cele la 90 de zile. Dobanda la un depozit cu scadenta la 180 de zile urca de la 4,10% pana la 4,30% pe an, in timp ce pentru depozitele in euro la 270 de zile, dobanda platita de banca creste de la 4,20% la 4,35% pe an, iar la un depozit constituit la 365 de zile, banca va plati o dobanda anuala de 4,40%, fata de 4,25% pana in prezent.

In cazul depozitelor la termen in lire sterline, dobanda urca de la 3,50% la 5% pe an la depozitele la 30 de zile si de la 3,75% la 5,50% pe an la cele la 90 de zile. Dobanda la depozitele cu scadenta la 180 de zile creste de la 4% pana la 5,75% pe an, in timp ce pentru depozitele la 270 de zile, dobanda platita de banca urca de la 4,25% la 5,75% pe an, iar la un depozit constituit la 365 de zile, banca va plati o dobanda anuala de 5,75%, fata de 4,25% pana in prezent.

Pentru depozitele la termen in franci elvetieni, dobanda urca de la 1,25% la 1,85% la depozitele la 30 de zile si de la 1,25% la 2,35% la cele la 90 de zile. Dobanda la depozitele scadente la 180 de zile urca de la 1,50% pana la 2,45% pe an, in timp ce pentru un depozit in franci elvetieni la 270 de zile, dobanda platita de banca urca de la 1,50% la 2,60%, iar la un depozit constituit la 365 de zile, banca va plati o dobanda anuala de 2,60%, fata de 1,50% pana in prezent.

La depozitele la termen in dolari, dobanda scade de la 5,10% la 4,90% pe an la depozitele la 30 de zile si de la 5,25% la 5% pe an la cele la 90 de zile. Dobanda la depozitele scadente la 180 de zile scade de la 5,20% pana la 4,95% pe an, in timp ce pentru depozitele in dolari la 270 de zile, dobanda anuala platita de banca se micsoreaza de la 5,15% la 4,80%, iar la un depozit constituit la 365 de zile, banca va plati o dobanda de 4,75%, fata de 5,10% pana in prezent.

Banca Romaneasca a incheiat primul semestru al anului 2007 cu un profit de 5,1 milioane euro si un portofoliu de credite de 1,049 miliarde euro si este detinuta in proportie de 88,7% de grupul financiar bancar elen National Bank of Greece (NBG). Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) detine un pachet de 10,17% din actiunile Bancii Romanesti.

Banca are un capital social de peste 119 milioane euro si acopera in prezent 85% din zona geografica a tarii prin 98 de sucursale.


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si