Moneda nationala a castigat joi peste doi bani, pana la 3,6983 lei/euro, potrivit cursului de referinta afisat de banca centrala, pe o piata in care volumele tranzactionate au fost mai mici, din cauza fluctuatiilor destul de puternice ale leului din ultimele zile, sustin dealerii.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat, miercuri, un curs de referinta de 3,7197 lei/euro.

"Dupa ce leul s-a apreciat spre nivelul de 3,67 lei/euro, investitorii au decis probabil sa se orienteze spre alte valute. In plus, cand moneda nationala fluctueaza semnificativ, multi jucatori prefera sa nu mai faca tranzactii, ceea ce explica volumele mai mici din aceasta sedinta", a declarat dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC), Florin Constantinescu, pentru NewsIn.

Pe parcursul sedintei, leul a avut o miscare oscilatorie, aprecierile cu pana la patru bani fiind compensate prin deprecieri similare. Moneda nationala a castigat patru bani in primele ore de tranzactionare de joi, de la 3,7150 la 3,6730 lei/euro, cel mai inalt nivel al sedintei, atins in ciuda tendintei de depreciere a monedelor tarilor din regiune fata de euro.

De la 10:20, leul a pierdut usor teren, cursul redepasind nivelul de 3,70 lei/euro dupa ora 12:00, iar la 14:05 bancile cumparau un euro cu 3,6935 lei si il vindeau cu 3,6999 lei.

Cursul afisat joi de banca centrala arata o apreciere cu 1,5% a monedei nationale fata de dolar, de la 2,4500 lei/dolar, cat era miercuri, la 2,4132 lei/dolar.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat pana la noi cotatii istorice, osciland de la 1,5263 la 1,5349 dolari/euro, iar la 14:05, euro era cotat la 1,5318 dolari.

Banca centrala a afisat, in prima parte a zilei de joi, un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 8,75% pe an, usor sub cel de 8,90% de miercuri. Dobanda pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) a fost de 9,25% pe an, peste nivelul din ziua precedenta, de 8,93%.

BNR a atras, joi, 3,81 miliarde lei (1,03 miliarde euro) in depozite cu scadenta pe 10 martie, la o dobanda egala cu cea de politica monetara de 9%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri