Reducerea rezervelor minime obligatorii la lei si scaderea pretului la terenuri pe fondul iesirii investitorilor speculativi sunt doua din estimarile pentru 2008 creionate de Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al UniCredit Tiriac Bank, intr-un interviu acordat Wall-Street.
In a doua parte a anului, cand scaderea lichiditatii pe piata va fi evidenta, Banca Nationala a Romaniei va incepe sa reduca, nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) la lei, dar nu si la valuta, spune Dan Pascariu, unul dintre cei mai renumiti bancheri romani.

Pascariu, in varsta de 57 de ani, simte in acest moment o stare de asteptare in piata datorita perceptiei de lichiditate excesiva din sistemul bancar romanesc, care va incepe sa se restranga in a doua parte a anului. “Nu va mai fi o lichiditate atat de mare, care acum este inegala: unele banci au mai mult, altele se refinanteaza imprumutandu-se pe piata”, explica Pascariu.

Astfel, restrangerea lichiditatii din sistemul bancar se va produce si ca urmare a faptului ca ritmul de crestere a creditelor in lei va fi mai mare decat cel al atragerii de depozitere. "In acelasi timp, costurile refinantarilor in euro a crescut, in ultimele trei luni, cu 1% din cauza perceptiei cu privire la majorarea riscului de tara”, a spus Dan Pascariu.

Pascariu estimeaza ca aceasta tendinta se va mentine o buna perioada de timp, asteptandu-se, in urmatoarele trei luni, la o crestere de cel putin 1% la creditele acordate in euro. “Pe partea de lei, viitorul va fi influentat de urmatoarea decizie a BNR privind politica monetara, unde exista o presiune de crestere a dobanzii cheie. Ramane de vazut daca va fi la 9,5 sau chiar la 10%”, spune Pascariu.

Din iulie 2006, BNR mentine rezervele minime obligatorii la niveluri de 20% la lei si 40% la valuta. Consiliul de administratie al BNR a decis, in ultima sedinta privind politica monetara, majorarea dobanzii cheie cu un punct la 9%.

Dan Pascariu crede ca, in ultima instanta, politica macroeconocomica trebuie sa faca parte dintr-un mix de politici. “Este ca si cum ai avea in fata mai multe butoane. E foarte important cum sunt utilizate, ca in cazul unui DJ care mixeaza muzica si cauta sa gaseasca echilibrul in tonalitati”, a explicat Pascariu.

Bancherul Pascariu spune ca, in cazul in care politica bugetara si cea fiscala nu sunt in concordanta cu restul politicilor, atunci banca centrala va trebui sa impinga si mai sus dobanda. “Depinde si de ce va face Guvernul, sa nu uitam ca suntem in an electoral, fiind presiuni din toate partile”, spune Pascariu.

Din punct de vedere macroeconomic, exista o serie de incertitudini, insa situatia este mai putin dramatica decat se da impresia, opineaza Pascariu. “Cred ca, atat stirile alarmiste intretinute de mass-media, cat si rapoartele negative ale unor institutii financiare care nu sunt prezente pe piata romaneasca creeaza impresia unei drame. De fapt, situatia nu este atat de dramatica, iar indicatorii macroeconomici vor demonstra acest lucru”, spune Pascariu.

Sistemul bancar isi va continua cadenta de crestere, insa avansul va fi mai redus in urmatorii ani, potrivit lui Pascariu. Piata bancara este in prezent dominata de o atitudine mai prudenta, iar potentialii clienti ai bancilor stau mai mult in expectativa: deprecierea leului, cresterea costurilor de finantare fac sa fie un numar mai redus de persoane eligibile pentru a lua credite. “Pentru noi, primele doua luni au fost foarte bune. Am raportat un avans pe linia cresterilor din ultimele luni ale anului trecut, desi ianuarie este, in general, o luna proasta”, a spus Pascariu.

Profitul net al UniCredit Tiriac Bank a crescut in 2007 cu 50,3%, pana la 263,1 milioane lei (78,8 milioane euro), in timp ce volumul creditelor acordate de banca a avansat anul trecut cu 37%, pana la 10,9 miliarde lei (3,3 miliarde euro).

Daca in urma cu cinci ani, Pascariu miza pe nevoia de concentrare in sistemul bancar romanesc, acum vede si mai mult aceasta nevoie. “Vedeti cum se perturba ierarhiile. In Europa Centrala si de Est, doar bancile cu o cota de piata de cel putin 5% aveau sanse mari de crestere sustinuta, in comparatie cu bancile foarte mici”, explica Pascariu. Acesta este convins ca vor exista presiuni pe bancile mici sa fuzioneze ori sa atraga parteneri strategici, in contextul in care nu vor gasi o “nisa extrem de lucrativa”.

De asemenea, Pascariu semnaleaza ca asaltul IFN-urilor, care musca din piata bancilor, va continua si in 2008.“Piata nu mai este cum o stiam inainte, extrem de bine definita din punctul de vedere al granitelor. Ma astept ca aceasta dereglementare sa continue si mai mult. Unele institutii financiare vor intra in teritoriile altora si marimea va conta daca nu vor gasi o nisa foarte clara”, adauga Pascariu.

Bancherul Pascariu considera ca piata imobiliara din Romania nu va inregistra un bubble (o perioada de crestere sustinuta urmata de o cadere rapida), insa vor avea loc o serie de miscari pe anumite segmente de piata, in timp ce altele, cum este cel al mall-urilor din Bucuresti, se indreapta spre saturatie.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat, in urma cu o luna, ca prevede o cadere a sectorului imobliar, care „urmeaza sa se confrunte cu o criza fara precedent“ si „e normal ca acesta sa cada“. “Cred ca Dinu Patriciu se referea strict la piata terenurilor unde pretul va scadea pe fondul iesirii investitorilor speculativi”, a comentat Pascariu.

Pascariu reproduce scenariul intalnit in ultimul an pe piata terenurilor: pana la finele lui 2007, foarte multi dezvoltatori si fonduri de investitii au achizitionat terenuri in scop speculativ, o mare parte dintre aceste achizitii fiind realizate pe baza de imprumuturi. “Au fost banci care au ajuns pana la a acorda imprumuturi de 80% din valoarea terenului, insa noi am reusit sa nu depasim de regula 50%”, afirma Pascariu.

Fiind vorba de credite pe termen scurt, luate pe un an, maximum 18 luni, aceste fonduri de investitii pot deveni supraindatorate, inainte de a incepe constructia proiectelor pe aceste terenuri, crede Pascariu. Scadenta imprumutului se apropie, iar Dan Pascariu gaseste, in acest punct al scenariului, doua posibile evolutii: in primul rand, investitorii vor incerca, daca se poate, refinantarea terenului sau, in caz contrar, acestia vor fi fortati sa il vanda. “Daca vom asista la multe situatii de acest gen, se va produce un exces de oferta si vom fi martorii unor cazuri extreme precum Carlyle, care nu a putut sa dea inapoi creditele bancilor. Acesta este un potential pericol”, avertizeaza Pascariu.

Carlyle Capital, un fond al firmei de investitii Carlyle, a anuntat un default in valoare de 16,6 miliarde de dolari, asteptandu-se ca bancile de la care a contractat imprumuturi sa preia activele ramase.

Situatia este diferita in celelalte zone ale real-estate-ului. Cel mai clar context il regasim in rezidential, crede Pascariu, pentru ca cererea de unitati locative este foarte mare, depasind inca oferta. “In Bucuresti, cererea neacoperita este de peste 50.000 de unitati locative si, in aceste conditii, pretul la apartamente nu are cum sa scada”, spune Pascariu.

Dan Pascariu este unul din actionarii proiectului rezidential Romfelt Plaza, alaturi de Cristian Sima, fost membru al Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti, avocatii Calin Andrei Zamfirescu si Stan Tarnoveanu, scriitorul si omul de afaceri Adrian Lustig, dar si un investitor financiar, fondul de investitii sloven Aktiva Invest.

“Sunt foarte surprins de pretul foarte mare al locuintelor din blocurile vechi. Cand am inceput proiectul Romfelt Plaza, ne-am pus intrebarea cu ce preturi sa pornim. In Colentina, pretul la apartamente cu 2 camere ajunge si la 2000 euro /mp, in timp ce, in cazul nostru, am inceput cu sub 1300 euro/mp, fara TVA”, spune Pascariu, care asteapta randamente “foarte mari” din aceasta investitie. “Mi-am acoperit deja investitia pentru ca am vandut un sfert din procentajul meu catre fondul de investitii Aktiva Invest, astfel incat, tot ce vine acum se traduce prin profit”, adauga Pascariu.

Bancherul Pascariu crede ca vom asista la o egalizare a preturilor apartamentelor vechi cu cele pentru locuintele noi atunci cand va fi o oferta suficienta de imobile noi. “Va mai fi o perioada de cativa ani in care pretul la locuinte va creste. Sunt foarte multe proiecte anuntate doar pe planseta, dar care nu au inca autorizatia de constructie”, a completat Pascariu.

La capitolul spatii de birouri, cererea va fi satisfacuta mult mai repede, mai ales la cele de clasa A. “In urmatorul an, vor scadea si preturile la chiriile din Bucuresti, care sunt mai mari decat in Viena, Varsovia, Budapesta si Praga”, crede Pascariu.

Bancherul considera ca Bucurestiul este deja suprasaturat pe segmentul de mall-uri, iar in ceea ce priveste retailerii, mai exista capacitati in cateva zone din Capitala.

Pascariu afirma ca UniCredit Tiriac va ajunge, peste trei ani, cel putin pe locul patru, daca nu chiar pe pozitia a treia in clasamentul bancilor din Romania, intocmit in functie de volumul activelor. “Marimea activelor nu reflecta intotdeauna calitatea unei banci. Mai mult, acest indicator este distorsionat din cauza externalizarilor facute de banci”, spune Pascariu.

Segmentul serviciilor pentru IMM-uri va reprezenta, in acest an, o miza importanta pentru Unicredit Tiriac Bank. Banca se va orienta catre dezvoltarea produselor pentru microintreprinderi si pe cresterea in zona companiilor medii. “Nu cred ca am pierdut trenul IMM-urilor, un sector dinamic si cu o mare volatilitate. Vom lansa mai multe produse pentru IMM-uri si vom repeta experientele bancilor din regiune care apartin Grupului UniCredit”, spune Pascariu.

Unicredit Tiriac Bank este una din subsidiarele UniCredit cu o profitabilitate ridicata, insa cel mai important lucru este, in opinia lui Pascariu, faptul ca Romania face parte din grupul celor sase tari in crestere, din care mai fac parte Rusia, Turcia, Polonia, Ucraina si Kazakhstan.

“Actionarii au decis sa investeasca mai mult in Romania ca sa profite de oportunitatile de crestere a pietei”, completeaza Pascariu.

Unicredit Tiriac Bank propune ca profitul obtinut anul trecut sa fie utilizat in totalitate pentru dezvoltarea bancii, ceea ce presupune si deschiderea de 70 de noi unitati in acest an, a declarat presedintele executiv al bancii, Rasvan Radu.

"Aceasta este propunerea noastra, care trebuie votata in adunarea generala a actionarilor, insa, la fel ca in anii trecuti, intentionam sa folosim profitul obtinut de Unicredit in Romania pentru extindere", a spus Rasvan Radu.

Actionarul majoritar al Unicredit Tiriac Bank este subsidiara austriaca a grupului Unicredit, Bank Austria Creditanstalt (BA-CA), care detine 55,2% din actiuni. Doua firme controlate de omul de afaceri Ion Tiriac - Redrum International Investments BV si Vesanio Trading Limited - detin impreuna 40,4% din capitalul bancii, restul actiunilor apartinand altor companii din grupul Unicredit si unor persoane fizice.

Profetiile lui Dan Pascariu:

• BNR va reduce nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO) la lei;
• Costurile credite in euro vor creste, in urmatoarele luni, cu 1%;
• Pretul terenurilor ar putea sa scada pe fondul iesirii investitorilor speculativi;
• Fondurile de investitii din real-estate pot pierde din lichiditate;
• Sistemul bancar romanesc va continua cadenta de crestere, insa avansul va fi mai redus in urmatorii ani;
• Chiriile pentru cladirile de birouri vor scadea in urmatorul an;
• IMM-urile vor ramane o tinta predilecta pentru bancile din Romania;
• Asaltul IFN-urilor, va continua si in 2008;
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri