OTP Leasing Romania a finantat bunuri de circa 36 milioane euro in primul trimestru din acest an, dupa ce si-a sporit lunar afacerile cu 30-40%, peste cresterea medie a pietei de leasing, a declarat Mircea Dihel, directorul general al companiei.
"OTP Leasing Romania are ca obiectiv finantarea de bunuri de aproximativ 200 milioane euro in acest an, bazandu-se foarte mult pe sucursalele pe care le va deschide in tara in prima parte a anului", a spus Dihel.

El a adaugat ca, pentru acest an, compania mizeaza pe o pondere a finantarilor de 70% pe segmentul auto, o cincime (20%) pe segmentul de echipamente si 10% pe imobiliare.

In prezent, finantarea de achizitii de auto are o pondere de 80% in structura portofoliului OTP Leasing, iar echipamentele reprezinta restul de 20%.

Seful OTP Leasing considera ca echipamentele si segmentul de real estate sunt surse de profit pentru companie, insa principala tinta ramane piata de autovehicule.

Compania a deschis deja, ca parte a strategiei de extindere, sapte sucursale in orasele Constanta, Craiova, Ploiesti, Brasov, Timisoara, Cluj si Iasi.

OTP Leasing Romania si-a inceput activitatea in august 2007, iar la finalul anului trecut a raportat o cifra de afaceri de 36 milioane euro.

Actionarii majoritari ai OTP Leasing Romania IFN SA sunt Merkantil Bank Ungaria, parte a Merkantil Group, care detine 70% din actiunile companiei, si OTP Bank Romania, cu o participatie de 30%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri