Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a lansat o emisiune de obligatiuni in euro, pe zece ani, in valoare de 750 milioane euro si cu un nivel indicativ al randamentului de 1,70 puncte procentuale peste media dobanzilor interbancare din zona euro.
Update: Emisiunea de euroobligatiuni lansata de MEF, suprasubscrisa pana la 1,3 mld. euro

Ministerul de Finante intentiona sa stranga doar 750 milioane euro prin emisiunea de eurobonduri de miercuri, insa aceasta a fost suprasubscrisa pana la 1,3 milioane euro, inseamnand o validare a perspectivelor economice si financiare ale Romaniei, a declarat ministrul Varujan Vosganian.

"Emisiunea de miercuri a extins curba randamentelor pana la 10 ani, desi, pana acum, curba se intindea pana in 2012, aproximativ 4 ani", a subliniat Vosganian. Tranzactia de miercuri a fost gestionata de bancile Credit Suisse, EFG Eurobank si UBS si a durat doua ore si jumatate.

Cele mai multe ordine de achizitie - 30% - au venit din partea investitorilor greci - in special, banci -, in timp ce 48% din suma atrasa a fost plasata de investitori germani si austrieci. Investitorii greci au fost in principal banci, in proportie de 70%, asset manageri (fonduri de pensii, fonduri de investitii si asiguratori), 21%, dar si fonduri de risc, intre 4-5%. Investitorii germani au plasat 20% din suma, iar cei din Austria, 18%. Ordine de achizitie de eurobonduri au fost primite si din partea investitorilor elvetieni, in proportie de 11% si a celor britanici, 10%.

Autoritatile romane planificasera pentru acest an o emisiune de euroobligatiuni in valoare de 500 milioane euro.

Rata cuponului este de 6,5%, arata Reuters, citat de NewsIn.

Initial, ministerul stabilise miercuri dimineata un nivel indicativ situat cu 1,75-1,85 puncte procentuale peste media dobanzilor interbancare. Acesta a fost schimbat ulterior la 1,70-1,75 puncte procentuale.
Reducerea randamentului arata cererea puternica de obligatiuni emise de statul roman, potrivit Reuters.

Tranzactia este gestionata de bancile Credit Suisse, EFG Eurobank si UBS.

Romania este evaluata de agentia Standard & Poor's cu un rating 'BBB-', de agentia Moody's cu 'Baa3' si de agentia Fitch cu 'BBB'.

Ministerul urmareste, prin noua emisiune de obligatiuni in euro, sa refinanteze emisiunea de eurobonduri in valoare de 600 milioane euro, scadenta in aceasta luna.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri