AIG Fond de Pensii considera ca investitiile in fonduri inchise de investitii (private equity) sunt prea riscante pentru un fond de pensii care nu are o maturitate mai mare de doi ani, iar in perioada imediat urmatoare va investi 60% din active in titluri de stat, a spus seful companiei.
"Pentru prima perioada de timp (1-2 ani) sumele administrate nu vor fi investite in astfel de instrumente, urmand ca, dupa o maturizare a pietei, sa se ia in calcul astfel de oportunitati", a declarat Mihai Coca Cozma, directorul general al companiei, dupa cum arata NewsIn.

El a precizat ca va plasa 60% din active in titluri de stat, conform prospectului, dupa ce participa la licitatia organizata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si va face achizitii pe piata secundara.

Cozma sustine ca administratorii aveau nevoie de derogarea investitionala oferita de arbitrul pensiilor, potrivit careia administratorii pot plasa timp de sase luni mai mult de 20% din active in conturi bancare, astfel incat acestia pot acumula lichiditatea necesara diversificarii portofoliului.

"Conform prospectului, fondul poate investi pe piata de capital un procent de 30% din activele administrate", a mai spus Cozma care a adaugat ca, pe termen lung, piata de capital va aduce cele mai mari beneficii.

Seful AIG Fond de Pensii a mai spus ca, din 20 mai, compania a inceput constructia portofoliului, avand ca tinta elementele din prospect.

"Odata cu intrarea urmatoarelor transe de bani, fondul se va orienta si catre instrumente cu venit fix, cum sunt obligatiunile", afirma Cozma, citat de NewsIn.

El a mai spus ca AIG Fond de Pensii urmareste sa atinga portofoliul-tinta, iar diversificarea acestuia pe pietele internationale va veni in mod natural, odata cu cresterea activelor.

AIG este al saselea jucator de pe segmentul pensiilor private obligatorii, cu o cota de piata de 6,28%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri