Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat, recent, pachete de produse si servicii destinate finantarii si implementarii prin BCR a proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile, initiate de entitati publice si/sau private din Romania, a anuntat banca.
Pachetul EU Agri BCR, primul dintre aceste produse, este destinat finantarii si implementarii prin BCR a proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile, initiate de microfirme, persoane fizice autorizate, asociatii familiale, asociatii de producatori, IMM-uri, firme mari, autoritati locale mici - comune, situate pe teritoriul Romaniei, in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala.

Al doilea, pachetul EU Competitiv BCR este destinat finantarii si implementarii prin BCR a proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile, initiate de companii mari sau IMM-uri, situate pe teritoriul Romaniei, in cadrul Programului Operational de Crestere a Competitivitatii Economice.

Pachetul EU Infrastructura BCR este destinat finantarii si implementarii prin BCR a proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile, initiate de entitati publice de pe teritoriul Romaniei, in cadrul Programului Operational Regional si respectiv Programului National de Dezvoltare Rurala.

Pachetul EU Turism BCR vizeaza proiectele derulate cu fonduri europene nerambursabile, initiate de entitati publice si/sau private, implementate in cadrul Programului Operational Regional si respectiv Programului National de Dezvoltare Rurala.

Pachetul EU Pescuit BCR se adreseaza proiectelor derulate cu fonduri europene nerambursabile, initiate de microintreprinderi, persoane fizice autorizate, asociatii familiale, asociatii de producatori, IMM-uri, firme mari si autoritati locale mici - comune, prin Programul Operational pentru Pescuit.
In componenta acestor pachete se regasesc imprumuturi de prefinantare, credite de co-finantare, garantii bancare pentru implementare si pentru restituirea avansului si un tip de cont special pentru proiect - cont curent sau subcont distinct in lei pentru companii private, asociatii familiale, persoane fizice autorizate.

De asemenea, pachetele includ asistenta gratuita pentru implementarea proiectului, respectiv informarea asupra regulilor de implementare, verificarea documentatiilor inainte de efectuarea platilor, verificarea rapoartelor de progres si a documentatiei necesare pentru solicitarea grantului la autoritatea care deruleaza respectivul program.

EU Office BCR este o structura specializata in domeniul finantarilor din fonduri europene, infiintata in cadrul BCR in a doua jumatate a anului 2006.

BCR, membra a grupului Erste, are active de peste 17,5 miliarde euro si o reteau care include 598 de unitati retail, pentru populatie si microintreprinderi, dar si 52 de centre de afaceri dedicate in special IMM-urilor si companiilor mari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri