19 August 2008

Kiwi Finance colaboreaza cu un dezvoltator pentru a acorda consultanta in finantari imobiliare

Kiwi Finance va acorda consultanta financiara persoanelor care doresc sa cumpere o casa de la dezvoltatorul imobiliar Real Construction Companies Group SA, in urma incheierii unui parteneriat intre cele doua parti.

"In cadrul acestui parteneriat, consultantii Kiwi Finance vor putea oferi solutii financiare personalizate fiecarei persoane care este interesata de achizitionarea unui apartament in cele doua ansambluri rezidentiale (Athos si Artemis n.r.)", a declarat directorul executiv al companiei, Anca Bidian.

Proiectul Athos Residence este dezvoltat in Voluntari, pe un teren de 2.500 de metri patrati, si are 130 de apartamente, din care 70% au fost deja contractate. Dezvoltatorul si-a propus sa dea in folosinta apartamentele la sfarsitul lui 2008.

Proiectul Artemis Residence, dezvoltat de asemenea in Voluntari, ofera 261 de apartamente cu 1, 2 sau 3 camere si cu suprafete construite cuprinse intre 52 si 109 metri patrati.

Activitatea Kiwi Finance - infiintata la sfarsitul anului 2003, sub numele de Gemini Capital Consult - se concentreaza pe trei directii principale: consultanta de credite pentru populatie, consultanta de credite pentru firme si consultanta juridica.

Kiwi Finance detine noua sucursale in Romania si una la Madrid. De la infiintare, in 2003, si pana in prezent, Kiwi Finance a intermediat credite in valoare de peste 330 milioane euro.

Compania Real Construction Companies Group SA (RCC Group SA), infiintata in 2003, este specializata in construirea de proiecte rezidentiale. Compania a dat in folosinta, in toamna anului 2007, ansamblul rezidential Jupiter Residence, format din trei blocuri, cu peste 200 de apartamente, situat in Piata Sudului.



Citeste si