Actionarii societatii de asigurari Ardaf, controlata de PPF Investments, se intalnesc pe 10 octombrie pentru a discuta majorarea capitalului social al companiei cu cel mult 47 milioane lei, pana la 119 milioane lei (33,7 milioane euro), potrivit convocatorului AGA publicat pe piata Rasdaq.
Ardaf are in prezent un capital social de 72 milioane lei.

Ardaf anuntase, la inceputul lunii iunie, ca actionarii companiei au hotarat reducerea capitalului social cu 116,24 milioane lei, la 72 milioane lei, ca urmare a diminuarii activului net al societatii la o valoare mai mica decat jumatate din capitalul social.

In cadrul sedintei din 10 octombrie, actionarii vor discuta si despre posibilitatea schimbarii actului constitutiv al Ardaf, prin care societatea sa fie administrata de un consiliu de administratie format din cinci membri, iar conducerea societatii sa fie incredintata unui Comitet de Directie.

Cei cinci membri ai consiliului de administratie vor fi alesi pentru o perioada de doi ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Totodata, consiliul de administratie numeste un presedinte si un vicepresedinte dintre membrii sai, se arata in convocator.

Ardaf are in prezent trei administratori, iar alegerea altor doi noi administratori se va face pe data de 10 octombrie. Cei interesati isi pot depune candidaturile pana in 29 septembrie, iar actionarii Ardaf vor putea consulta lista cu candidatii incepand cu 2 octombrie.

Ardaf, companie infiintata in 1992, cu sediul central in Cluj-Napoca, urmeaza a fi preluata de Generali PPF Holding, care a anuntat la sfarsitul lui iunie ca va cumpara la pachet societatile Ardaf si RAI, printr-un acord incheiat cu fondul de investitii PPF Investments, tranzactie in urma careia urma sa controleze 72,7% din Ardaf si 99,9% din RAI.

Valoarea tranzactiei este estimata la 80 milioane euro, potrivit unor surse din piata.

PPF Investments, fond de investitii cu capitaluri cehesti cu sediul in Insulele Jersey (teritoriu britanic din Canalul Manecii), a preluat in urma cu doi ani cei doi asiguratori - Ardaf si RAI (Roumanie Assurance International) pentru 40 milioane euro.

PPF Investments controleaza Ardaf prin intermediul Sabile Limited, care detine 72,75% din capitalul social.

Ardaf, companie listata pe piata Rasdaq, sub simbolul ARDF, are o valoare de piata de 79,2 milioane lei (22,4 milioane euro), conform ultimului pret din sedinta de vineri, de 0,11 lei.

Titlurile companiei vor fi suspendate de la tranzactionare luni, 1 septembrie, in vederea informarii actionarilor despre adunarea generala din 10 octombrie.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri