Va prezentam in continuare, integral, interviul acordat de Adrian Severin.
Ati fost implicat direct in infiintarea FPP-urilor, actualele SIF-uri. Care a fost intentia initiala si cum apreciati situatia actuala?
Legea privatizarii din 1990 a pus bazele infiintarii celor cinci Fonduri ale Proprietatii Private (FPP) care, ulterior s-au transformat in Societati de Investitii Financiare (SIF). Aceste Fonduri, insa, in varianta initiala au fost concepute sub forma de companii de management si investitii pentru actionarii lor care au primit actiuni gratuite in baza Legii privatizarii. Aceste actiuni nu aveau o valoare de piata concreta la vremea respectiva si trebuiau sa capete o valoare prin utilizarea in cadrul FPP-urilor, ca ulterior sa se transforme in actiuni la societati comerciale sau posesorii lor sa devina actionari la Fondul Proprietatii de Stat. Initial, FPP-urile au fost gandite ca institutii de tranzitie, care sa presteze servicii in folosul actionarilor. Ulterior insa legea a permis populatiei sa-si depuna cupoanele si certificatele la FPP-uri, transformate in SIF-uri, acestea ajungand sa detina capital investit in societati comerciale si sa aiba actionari directi.
Care a fost ratiunea introducerii pragului de detinere la 0,1% din actiunile unui SIF in statutul societatilor?
De la inceput au existat temeri ca unii ar putea acumula prea multe actiuni. Neavand un pret de piata, acestea ar fi putut fi achizitionate sub pretul pietei de cei care detineau suficienti bani si, astfel, cateva persoane ar fi ajuns sa controleze o mare parte a avutiei nationale. Acest prag de 0,1% nu era prevazut in statutele FPP-urilor, elaborate de Agentia Nationala de Privatizare cu fonduri de la Uniunea Europeana si cu ajutorul unor consultanti straini. Insa, dezbateri pe aceasta tema au avut loc inca de atunci. In Parlament, la vremea respectiva, exista o preocupare legata de faptul ca, asa cum am mai spus, actiunile distribuite gratuit nu aveau o valoare certa de piata si ar fi putut fi cumparate la un pret sub valoarea lor reala de persoane cu bani care ar fi detinut o parte importanta din economia nationala. La inceputul anilor '90 exista acea spaima ca vor aparea cativa bogati, putini raportati la numarul de saraci, si de aceea s-a ajuns in aceasta situatie.
Eu nu am avut aceasta temere. Atunci nu existau lichiditatile necesare pentru cumparari masive de actiuni. Existau oligarhii care aveau capital politic si influenta, insa nu aveau capital financiar. Si, oricum, eu cred ca ar fi fost mai bine sa se creeze oligarhii la vedere care, ulterior, sa fie limitate prin intermediul unor legi antimonopol, decat sa se mentina in subteran si sa nu poata fi controlate. Insa celalalt punct de vedere a triumfat, pentru ca era vorba de o cincime din economia nationala, cu o valoare, desi incerta, suficient de mare. De aici si aceasta limitare la 0,1%. In urma acestei decizii, puterea a trecut de la actionari la administratori, ceea ce nu este in regula si nu a fost dorinta mea. Intentia mea a fost, din contra, ca actionariatul sa se concentreze foarte repede si dinamica acestui capital sa fie gestionata, astfel incat aceste societati sa poata concura pe piata europeana si mondiala. In schimb, noi am creat oameni bogati, mai putin transparenti si incapabili sa concureze. Actionariatul puternic coagulat si structurat ar fi putut exercita asupra administratorului presiuni care sa il determine sa fie competitiv.
Cum se poate elimina aceasta prevedere?
Societatile de Investitii Financiare sunt institutii private, iar statul nu poate interveni in activitatea lor. Insa se poate organiza un sistem de participare la Adunarea Generala prin vot electronic sau prin posta, pentru eliminarea acestei prevederi din Statut. In cazul in care un astfel de sistem nu da rezultate, se poate apela la o lege in acest sens. De asemenea, SIF-urile pot apela la rascumparari, sau chiar statul ar putea cumpara actiunile de la micii actionari si apoi sa le vanda pe piata sau celorlalti actionari pentru a se ajunge la o concentrare mai mare a actionariatului.
Cine a avut un interes real in mentinerea acestui prag de detinere?
Cine a putut profita de el l-a mentinut. In principiu, intotdeauna administratorii sunt multumiti cu un actionar care nu ii deranjeaza. Un administrator pe care actionarul nu il trage la socoteala este cel mai fericit. Deci interesati de mentinerea acestui prag sunt administratorii si, in al doilea rand, actionarii favorizati de modul in care au actionat administratorii.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
