Leul a inchis sedinta pe depreciere, peste 3,82 lei/euro, in ton cu evolutia monedelor tarilor din regiune, pe o piata cu volume de tranzactionare reduse, pe fondul aversiunii la risc a investitorilor fata de pietele emergente.
"Leul s-a depreciat pe o piata cu volume scazute, in absenta unor vanzatori de calibru, corelata cu evolutia de pe pietele emergente. Motivul pierderilor in regiune a fost scaderea apetitului pentru risc a investitorilor", a declarat dealerul Bancii Comerciale Romane (BCR) Narcis Noaghea, citat de NewsIn.

Leul a deschis sedinta valutara la cotatii apropiate de cele de ieri seara, sub 3,75 lei/euro, dupa care s-a depreciat constant pe parcursul sedintei pana la 3,8259 lei/euro, nivel sub care s-a mentinut ulterior. La ora 16:55, bancile cumparau un euro cu 3,8210 lei si il vindeau cu 3,8270 lei.

Si in regiune, monedele emergente au urmat aceeasi tendinta. Astfel, zlotul polonez a pierdut teren in fata euro de la aproximativ 3,40 la 3,4318 zloti/euro, iar forintul s-a depreciat de la 243 la 244,37 unitati/euro, pe parcursul sedintei valutare.

La cursul de referinta al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), leul a pierdut aproape 3 bani (0,71%), pana la un nou minim al ultimelor sase luni si jumatate, de 3,7603 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat de BNR, arata o depreciere cu aproape 7 bani (2,43%) a leului, pana la 2,7017 lei/dolar, de la 2,6387 lei/dolar, cat era ieri.

Pe pietele internationale, dolarul si-a continuat aprecierea fata de moneda europeana de la 1,4025 pana la 1,3747 dolari/euro, dupa care a intrat pe o tendinta de usoara depreciere, iar la 16:55, ora Romaniei, euro era cotat la 1,3797 dolari/euro.

Banca Nationala a Romaniei a afisat un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 13,58% pe an, usor peste cel de 13,54% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat pana la 14,59% pe an, de la 14,37% pe an, cat era ieri.
Dobanzile overnight au continuat sa urce, pana la 14-15% pe an, nivel mult peste cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an, pe fondul nivelului ridicat al cererii de lei din piata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri