Premierul britanic propune un plan european de salvare a sistemului bancar

Premierul britanic Gordon Brown a anuntat miercuri ca a "invitat" celelalte state din UE sa adopte "un plan european de finantare" a sistemului bancar, precizand ca a discutat despre acest lucru miercuri dimineata cu presedintele francez, relateaza AFP.

"Am invitat celelalte state europene sa se gandeasca la propunerile pe care le-am facut miercuri dimineata in vederea unui plan de finantare pe termen mediu", a spus el, alaturi de ministrul sau de finante, Alistair Darling.

Brown a precizat ca se consulta activ cu presedintele francez Nicolas Sarkozy.

Declaratia intervine dupa anuntarea unui amplu plan de salvare a sistemului bancar de catre guvernuil britanic, care include mai ales o nationalizare partiala a principalelor banci ale tarii.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri