Fondurile private de pensii obligatorii (pilon II) aveau, la sfarsitul lui septembrie, 17% din plasamente in state din spatiul Uniunii Europene (UE), care reprezinta 22,61 milioane euro, din totalul de 133 milioane euro active nete acumulate in sistem, arata datele CSSPP.
In schimb, fondurile de pensii private facultative (pilon III) au plasat doar 10% din active in afara tarii, care insumeaza 1,6 milioane euro din suma de 16 milioane euro, potrivit raportului trimestrial publicat vineri de Comisia de Supraveghere a Sostemului de Pensii Private (CSSPP).

La sfarsitul lui septembrie, 80% din activele fondurilor de pensii obligatorii erau plasate in titluri de stat si depozite bancare si numai 3% pe piata de capital.

In perioada urmatoare, arbitrul pensiilor private vrea sa acorde o derogare de la legislatia actuala, astfel incat fondurile de pensii private obligatorii sau facultative sa poata evita plasamentele in actiuni listate, care le aduc pierderi pe termen scurt in contextul crizei mondiale.

Potrivit legislatiei actuale, un fond de pensii private poate sa investeasca cel mult 50% din active in actiuni cotate la burse din Romania sau din alte state europene, maximum 70% in titluri de stat, 20% in instrumente ale pietei monetare si cel mult 30% in obligatiuni corporatiste.

"Prin derogarea prevazuta de CSSPP, fondurile de pensii private obligatorii pot acumula lichiditatile necesare etapei de inceput a pilonului II, pentru a-si diversifica ulterior portofoliile de investitii, in conditii de siguranta sporita", se arata in raport.

CSSPP analizeaza astfel oportunitatea introducerii acestei derogari pentru "a permite administratorilor sa investeasca mai mult in instrumente mai sigure".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri