7 Noiembrie 2008

Finantele au plasat obligatiuni de 190,8 mil. lei, la un randament mediu de 12,65%

Ministerul Economiei si Finantelor (MEF) a plasat obligatiuni de stat de tip benchmark pe cinci ani, in valoare de 190,82 milioane lei (circa 51,4 milioane euro), la care va plati un randament mediu anual de 12,65%, superior celui de la ultima licitatie de acest tip, a anuntat banca centrala.

Randamentul anual maxim acceptat de Finante la aceasta licitatie a fost de 13%, iar rata cuponului a fost de 8,25% pe an. Suma anuntata initial de MEF pentru licitatia de joi era de 700 milioane lei.

Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), cererea de cumparare venita din partea bancilor, de 1,03 miliarde lei (277,7 milioane euro), a depasit de peste cinci ori suma atrasa de minister.

La sedinta din 2 octombrie, MEF plasase obligatiuni de stat de tip benchmark pe cinci ani, in valoare de 411,23 milioane lei (circa 109,4 milioane euro), la care plateste un randament anual mediu de 10,61%.

Finantele au anuntat ca vor sa emita titluri de stat in valoare de 7 miliarde lei (circa 1,9 miliarde euro) in trimestrul IV din 2008, din care sa atraga 3 miliarde euro in luna noiembrie, dupa ce in octombrie au atras 57,1% (1,71 miliarde lei) din suma propusa. MEF si-a propus sa emita in 2008 titluri de stat in valoare totala de 12,7 miliarde lei.



Citeste si