Cand se gandeste la criza, primul si cel mai rau lucru care ii vine in minte lui Doru Lionachescu este inghetarea creditarii in economie, acesta, crede el ca e cel mai mare pericol si trebuie evitat in Romania cu orice pret.
“La noi efectele abia incep sa se faca simtite si, din pacate, sau poate din fericire, noi nu vom fi un subiect al crizei, ci mai mult un obiect al sau, pentru ca sectorul nostru financiar e in mare parte teleghidat de la sediile centrale ale companiilor-mama”, spune Doru Lionachescu, unul dintre cei mai renumiti bancheri de investitii din Romania.

Cu alte cuvinte, daca si cind Europa si America isi revin, ne revenim si noi, daca nu, indiferent ce performante vom avea, vom fi la remorca evenimentelor din afara tarii.

Cititi mai multe aici.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri