Moneda nationala incheie ziua pe o tendinta de apreciere, la cotatii usor peste 3,82 lei/euro, in conditiile in care volatilitatea ridicata pe plan international a contribuit la miscarea corelata a valutelor emergente din regiune, dupa anuntul bancii centrale a Elvetiei de reducere a dobanzii cheie.
"Aprecierea leului a fost in ton cu miscarea monedelor din zona, determinata de volatilitatea mare pe plan international, in conditiile in care si banca centrala a elvetiei a anuntat scaderea dobanzii de politica monetara. Cred ca, spre finalul sedintei, au fost si inchideri de pozitii pe piata locala", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania.

Leul s-a depreciat in prima parte a sedintei de la 3,84 lei/euro la 3,87 lei/euro, inversandu-si ulterior tendinta. La ora 17:00, bancile cumparau un euro cu 3,8190 lei si il vindeau cu 3,83 lei.

Cursul de referinta afisat, joi, de banca centrala indica aprecierea cu aproape doi bani (0,42%) a leului fata de euro, pana la 3,8258 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul anuntat de BNR arata o depreciere cu peste un ban (0,42%) a monedei nationale, pana la 3,0554 lei/dolar, de la 3,0425 lei/dolar, cat era miercuri.

Pe pietele internationale, moneda americana a fluctuat intr-un interval restrans. Dupa o apreciere usoara, de la 1,2510 la 1,2472 dolari/euro, dolarul a intrat pe o tendinta de depreciere, fluctuand in intervalul 1,2500 si 1,2587 unitati/euro. La 17:00, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,2527 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de joi, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,58% pe an, peste cel din sedinta anterioara, de 7,86% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat la 10,39% de la 8,89% pe an, cat era miercuri.

Pe piata interbancara, dobanzile pentru o zi, de tip overnight, au coborat usor in a doua parte a zilei, pana la 7 - 9% pe an, sub dobanda de politica monetara de 10,25% pe an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri