Asigurarile pentru riscul de atentat terorist sunt direct proportionale cu frecventa acestor evenimente. In Romania apeleaza la astfel de produse companiile multinationale si cetatenii straini care au afaceri aici. Costul unei astfel de polite depinde foarte mult de valoarea bunului sau imobilului asigurat, de locatia si importanta acestuia. Firmele de asigurari de pe piata romaneasca pot incheia si contracte care sa includa riscul unui atentat terorist. Problema este ca nu se asigura orice si... nici oricine.
Excludere

In mod normal, riscul de atentat terorist nu este acoperit de o polita obisnuita de asigurare. Acest lucru se numeste excludere. Asta inseamna ca polita de asigurare pentru un bun sau o cladire nu preia actele de terorism ca risc de asigurare. Insa, la cererea expresa a clientului, societatea de asigurari poate incheia un contract prin care sa-si asume riscul unui atentat, dar numai cu aprobarea reasiguratorului. In acest caz, la asigurarea clasica - incendiu, cutremur, inundatii etc. - se adauga si polita respectiva care, in total, poate mari pretul platit de client cu procente cuprinse intre 25 si 100%.

Strainii, cei mai sensibili

Tarifele practicate de societatile de profil pentru asigurarea clasica a unui imobil ajung la maximum 0,7% din valoarea totala, iar pentru bunuri la 0,45-0,5%. Daca se ia in calcul si asigurarea impotriva actelor de terorism, atunci prima de asigurare poate depasi, in unele cazuri, 1% din valoarea totala a cladirii.

In general, firmele romanesti nu apeleaza la acest tip de asigurare. Cei mai inversunati adepti ai asigurarilor anti-terorism sunt companiile multinationale si cetatenii straini. Americanii care au afaceri in Romania sunt un astfel de exemplu. E adevarat, sunt si cei mai patiti... Calea cea mai simpla de urmat pentru cineva care doreste sa faca un astfel de contract este sa apeleze la serviciile unui broker de asigurari. Acesta contacteaza o societate de profil care poate incheia o asemenea asigurare. Odata primit acordul, brokerul se ocupa de toate demersurile necesare.

Costul politei depinde foarte mult de valoarea bunului sau imobilului asigurat. De asemenea, locatia si importanta obiectivului sunt elemente esentiale in stabilirea pretului asigurarii. Una este sa asiguri un butic (oricum sunt slabe sperante sa fie acceptat de firma de asigurari), si alta este situatia in cazul Hotelului Marriott sau al Palatului Victoria.

Piata de profil

AIG, Allianz-Tiriac, Asirom, BCR Asigurari, ASIBAN sunt doar cateva dintre societatile de asigurari care accepta - in conditiile enumerate - sa acopere daunele in cazul unui atentat terorist. Nu se poate face insa nimic fara acordul unui reasigurator, unul cu renume international, Munich Re sau Swiss Re, de exemplu, ne-a declarat Dorel Duta, de la Hobbit Broker Asigurare-Reasigurare. Trebuie stiut insa ca o asigurare pentru atentate teroriste nu acopera in totalitate valoarea cladirii sau a bunului respectiv.



Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si