Bancpost a anuntat o serie de masuri pentru a evita situatiile de neplata a creditelor, printre care renegocierea scadentelor contractelor de credit si a monedei in care este contractat imprumutul, renuntarea la unele comisioane si majorarea dobanzii la depozitul pe 3 luni la 13,75% pe an.
Astfel, incepand de marti, 23 decembrie, banca nu va mai percepe comisioane pentru rambursarea partiala sau totala a creditelor de consum, ipotecare sau pentru companii mici si persoane fizice autorizate (PFA).

Totodata, banca renunta la comisioanele percepute pentru rescadentarea creditelor de consum sau ipotecare, ambele masuri fiind valabile pana la 31 martie 2009.

Pentru a reduce rata lunara a imprumuturilor, Bancpost va renegocia scadenta contractelor de imprumut, precum si moneda in care este acordat creditul respectiv.

"In efortul de a sprijini atat clientii, cat si piata romaneasca, Bancpost a decis sa ia o serie de masuri menite sa ajute populatia si companiile sa faca fata conditiilor economice actuale. Acesta este primul anunt referitor la masurile pe care banca este decisa sa le adopte dintr-o serie de masuri similare ce vor fi anuntate in viitor. Totodata, Bancpost anunta ca acorda in continuare credite pentru a sprijini clientii si a ajuta piata romaneasca si mediul economic", se arata in comunicatul bancii.

Pe partea de depozite, Bancpost plateste o dobanda promotionala de 13,75% pe an la depozitele in lei pe 3 luni constituite pana la 31 ianuarie 2009.

De asemenea, pentru companii mici si PFA, banca practica o dobanzi de pana la 9% la contul curent in lei.
Bancpost este membra a grupului elen Eurobank EFG Group, care are active totale de 79,4 miliarde euro. Grupul are peste 24.000 de angajati o retea de peste 1.700 de sucursale si puncte de vanzare.

Reteaua de unitati bancare de retail din Romania a EFG s-a extins cu 51 de unitati in perioada septembrie 2007 - septembrie 2008, pana la 282 sucursale si agentii, iar pe partea destinata clientilor corporativi, numarul a crescut de la 18 la 19 unitati.

In afara de Bancpost, EFG Eurobank mai controleaza in Romania si Euroline Retail Service IFN, EFG Eurobank Mutual Funds Management Romania SAI, EFG Eurobank Finance, EFG Eurobank Securities, EFG Eurobank Leasing, EFG Eurobank Property Services si EFG IT Shared Services.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri