Banca Nationala a Romaniei a atras vineri din piata monetara, dupa o absenta de aproape doua saptamani, printr-un depozit cu scadenta la o luna, peste 3,6 miliarde lei (36.000 miliarde lei vechi), echivalentul a un miliard de euro, suma-record pentru acest gen de operatiune. Banca centrala a platit o dobanda de 8,5%, asa cum a anuntat anterior conducerea BNR.

Potrivit dealerilor, bancile au participat la licitatie cu echivalentul a peste trei miliarde de euro, ceea ce inseamna ca banca centrala a acceptat doar o treime din oferta institutiilor de credit. "In aceste conditii, putem spune ca in piata exista un excedent de lichiditate, echivalentul a cel putin doua miliarde de euro", a explicat dealerul unei banci importante din sistem.

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat recent, ca banca centrala va interveni pentru a steriliza excesul de lichiditate de la banci numai in cazul constatarii unei influente asupra obiectivului de inflatie.

Dupa doua saptamani de absenta de pe piata monetara, BNR atrage o suma considerabila, nivel maxim al depozitelor cu scadenta la o luna. In acelasi interval, banca centrala a intervenit masiv in piata valutara pentru a contracara tendinta de apreciere a monedei nationale. Reprezentantii bancilor au apreciat ca in perioada 10-16 august, BNR a atras din piata aproximativ un miliard de euro.
In ultimele doua zile, banca centrala a lasat libera piata valutara, iar cotatiile si-au reluat trendul descendent, dar intr-un ritm prudent. Astfel, euro a pierdut 1,18 bani in sedinta de joi si 1,6 bani vineri, cand BNR a anuntat un curs de referinta de 3,5620 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri