Libra Bank a lansat "pachetul social" de servicii bancare anti-criza pentru populatie, care ofera posibilitatea de a sparge depozitul constituit inainte de scadenta in cazul intrarii in somaj sau acorda reducere de 10% pentru servicii medicale la unele cabinete agreate de banca.

"Pachetul Social" este disponibil in perioada 2 februarie-30 iunie 2009.

Banca ofera clientilor un discont de 10% la serviciile medicale, la medicii stomatologi parteneri ai bancii daca isi constituie, dupa 2 februarie, un depozit in lei la Libra Bank pe termen de cel putin o luna, care sa depaseasca suma de 150 lei, ori daca solicita si primesc un card de debit Libra Salary sau un card de economii Libra Mix, se arata in comunicat.

Clientii bancii trebuie doar sa prezinte medicului cuponul "Client Libra Bank" cu stampila bancii sau cardul bancar Libra.

"Persoanele care intra in somaj in perioada in care detin depozit constituit la Libra Bank, in conditiile mentionate, vor avea dreptul sa-si sparga depozitul inainte de scadenta acestuia fara a pierde dobanda aferenta perioadei in care au avut acest depozit", au explicat reprezentantii bancii.

Clientii Libra Bank vor putea beneficia de acest drept prezentand la banca documentele de inregistrare la agentiile pentru ocuparea fortei de munca din Romania.

Toti clientii care corespund conditiilor mentionate mai sus, care intra in somaj si au copil cu varste intre 2 si 18 ani vor primi de la Libra Bank, cumulat cu beneficiile anterioare, echivalentul alocatiei cuvenite pe o luna pentru un copil, adica 42 lei (un singur copil avand varsta de peste doi ani, indiferent de numarul copiilor clientului), se mai arata in comunicat.

Pentru a beneficia de acest drept, clientii Libra Bank eligibili vor prezenta bancii documentele de inregistrare la agentiile pentru ocuparea fortei de munca din Romania si certificatul de nastere al copilului.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si