Bursa creste o data cu titlurile petroliere

Titlurile Petrom tin capul de afis pe piata bursiera, pe fondul tendintei de crestere a cotatiei titeiului pe pietele internationale. Graficul, ce reflecta traiectoria Petrom din luna mai pana in prezent, seamana foarte mult cu cele ale companiilor petroliere listate la bursele europene, precum British Petroleum, acestea incercand sa-si consolideze pozitia pe piata, declara Florin Catinas, broker la societatea WBS Romania.
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri