Bancile nu vor mai acorda credite pentru achizitia de locuinte in euro, chiar daca in urma cu doua saptamani guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, afirma ca aceste imprumuturi nu vor fi limitate.

Mai mult, aceste masuri urmeaza sa fie aprobate in Consiliul de Administratie al BNR in sedinta de joi si ar putea fi publicate in "Monitorul Oficial" vineri, ceea ce inseamna ca ar putea intra in vigoare la inceputul saptamanii viitoare, ne-au declarat surse din mediul bancar.


Promisiuni ramase desarte

"Cu exceptia exportatorilor si imprumuturilor ipotecare, probabil ca vom strange conditiile la creditele in valuta si, in ultima instanta, vom aplica o cota majorata la rezervele minime obligatorii in valuta", declara, recent, guvernatorul Mugur Isarescu.

In pofida acestor afirmatii, in proiectul de norme privind creditele in valuta inaintat Asociatiei Romane a Bancilor, creditele ipotecare sunt taiate de pe lista. "Se exclude numai expunerea fata de clientii care au aport net in valuta - practic, acestia sunt exportatorii", ne-a declarat directorul general adjunct al Bancii Transilvania, Ionut Patrahau.

Potrivit proiectului, bancile si sucursalele bancilor straine nu vor mai putea acorda credite in valuta decat in valoare de cel mult 250% din fondurile proprii. Fondurile proprii reprezinta suma dintre capitalurile sociale detinute de banci si rezervele constituite, iar valorile sunt in cele mai multe cazuri de cateva ori mai mici decat soldul creditelor. Termenul pana la care bancile care au depasit deja acest plafon si trebuie sa-si majoreze capitalul pentru a respecta noile norme nu este inca stabilit, potrivit lui Patrahau.

Pentru a putea acorda in continuare finantari in valuta, cele mai multe banci vor fi nevoite sa-si majoreze fondurile proprii, in fapt sa-si suplimenteze capitalul social. O astfel de operatiune este foarte costisitoare si afecteaza direct capitalurile actionarilor, iar BNR ia masuri ca nici in cazul in care bancile comerciale vor face acest efort, creditele in valuta sa nu fie accesibile clientilor acestora.


Costuri suplimentare ale imprumuturilor

BNR ar putea aproba, tot joi, si modificarea regulamentului privind provizionarea, prin schimbarea clasei de incadrare din punct de vedere financiar pentru clientii persoane fizice care acceseaza credite in valuta. Astfel, debitorii care obtin venituri indexate la valuta de imprumut se incadreaza in clasa financiara B cu risc mediu, iar cei cu venituri in lei coboara pana la clasa C. La determinarea riscului de credit, in functie de care se stabileste cuantumul provizioanelor care trebuie constituite, bancile au in vedere si puterea financiara a clientului. Norma prevede mai multe clase de incadrare financiara, cele mai solide situatii fiind cuprinse in clasa A. In acelasi timp, banca centrala ar mai putea pregati si majorarea rezervelor pe care trebuie sa le constituie bancile pentru resursele atrase.

Oprirea creditarii in valuta vor reorienta bancile si clientii acestora catre creditarea in lei. Analisti financiari se abtin inca sa faca aprecieri asupra evolutiei dobanzilor practicate de institutiile de credit la imprumuturile in moneda nationala. Aceasta deoarece, pe de o parte, clientii bancilor se vor indrepta catre imprumuturile in lei in absenta celor in valuta, fapt ce ar putea genera chiar o majorare a dobanzilor, dar pe de alta parte, competitia din mediul bancar va "obliga" bancile sa reduca ratele dobanzilor. In prezent, cateva banci de pe piata ofera imprumuturi ipotecare si imobiliare pentru achizitia de locuinte cu dobanzi de 9,5-10,5%.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri