BRD, a doua banca din Romania, subsidiara a grupului francez Societe Generale, ar putea afisa o scadere cu 39,2% a profitului net din primul trimestru, ca urmare a provizioanelor de risc si a problemelor economice accentuate, potrivit unui sondaj efectuat de Reuters.
Astfel, in conformitate cu rezultatele unui sondaj la care au participat cinci analisti, BRD ar putea anunta un profit net de 158 milioane lei (50,16 milioane dolari), pentru primul trimestru, informeaza NewsIn.

Deprecierea record a leului din primul trimestru, care a afectat multi clienti care s-au imprumutat in euro, ar putea fi, totodata, unul dintre elementele ce au influentat rezultatele financiare ale bancii.

De asemenea, majoritatea analistilor se asteapta la o comprimare a economiei in primul trimestru, in conditiile in care activitatea producatorilor a fost afectata de scaderea cererii, iar creditarea de deprecierea leului, extinderea somajului si accentuarea nesigurantei economice.

BRD urmeaza sa isi publice rezultatele financiare in 5 mai.

In ceea ce priveste transportatorul national de gaze Transgaz, analistii chestionati de Reuters mizeaza pe o crestere cu 9% a profitului din primul trimestru, la 100 milioane lei (31,75 milioane dolari).


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Doi bancheri isi unesc fortele si creeaza un boutique de consultanta