Grupul francez Societe Generale si filiala sa din Romania, BRD - Groupe Societe Generale, sunt interesate sa finanteze construirea reactoarelor 3 si 4 ale Centralei Nuclear-Electrice de la Cernavoda, a declarat directorul din departamentul de mari clienti corporativi ai bancii, Ribiana Crasan.
"Ne mentinem interesul si urmarim indeaproape acest proiect. Vom participa la negocieri, dupa ce autoritatile romane vor lansa anuntul pentru finantarea proiectului", a spus Ribiana Crasan, in cadrul unei conferinte de presa pe tema energiei nucleare.

De asemenea, Grupul Societe Generale a imprumutat Nuclearelectrica cu 430 milioane euro, in 2002, pentru construirea reactorului 2 de la Cernavoda, ce a fost pus in functiune in 2007, potrivit NewsIn.

Totodata, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Tudor Serban, prezent la eveniment, a spus ca va contacta toate bancile importante, pentru a demara negocieri in vederea obtinerii creditului necear pentru construirea celor doua reactoare.

BRD - Groupe Societe Generale este a doua banca romaneasca, dupa activele bancare si detine a doua capitalizare la Bursa de Valori Bucuresti. BRD - Groupe Société Générale este prezenta in toate judetele Romaniei printr-o retea de 930 de agentii.

Actionarul principal al BRD este Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro, ale carui servicii sunt utilizate de 27 milioane clienti din intreaga lume.

Nuclearelectrica si cei sase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola si RWE Power, au semnat, la 20 noiembrie 2008, Acordul Investitorilor pentru infiintarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune in functiune si exploata Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda.

In urma negocierilor, s-a decis ca impartirea actiunilor intre partenerii de proiect sa fie astfel: Nuclearelectrica - 51%, CEZ - 9,15%, GdF-Suez - 9,15%, Enel - 9,15%, RWE Power - 9,15%, iar ArcelorMittal si Iberdrola, fiecare cate 6,2%. Procesul de negociere cu cei sase investitori interesati a inceput la 4 decembrie 2007. Unitatile 3 si 4 ar urma sa fie puse in functiune dupa 2016.

Costul estimat pentru cele doua reactoare este de patru miliarde de euro, iar fiecare unitate va avea o putere instalata de 720 MW. Durata de viata a unei unitati este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii pana la 40 de ani. Unitatile 3 si 4 de la CNE Cernavoda vor folosi tehnologie de tip CANDU 6.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri