21 Mai 2009

Gentlemen’s agreement pentru bancheri



Acordul dintre bancile romanesti si Banca Nationala a Romaniei (BNR) este un "gentlemen's agreement", chiar daca se va semna sau nu un document in acest sens, a spus economistul sef al bancii centrale, Valentin Lazea.
"Este un gentlemen's agreement, si in ce priveste discutia de la Atena, si in cea de la Viena, doar ca in cazul intalnirii din Grecia au participat si autoritatile de reglementare de acolo", a precizat Lazea.

El a amintit ca cele doua intalniri au avut loc in contextul mentinerii liniilor de finantare prin prelungirea acestora.

Presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen (foto), declara, citat de NewsIn, ca angajamentul scris al principalelor grupuri bancare straine prezente pe piata din Romania va fi semnat de reprezentantii bancilor-mama in cel mult o luna, pe baza negocierilor de marti, de la Bruxelles intre bancheri, BNR si Fondul Monetar International (FMI).

Referitor la mentinerea expunerilor pe Romania, van Groningen a spus ca angajamentul anterior a fost reconfirmat, iar reperul pentru evolutia intrarilor si iesirilor de capital este finalul lunii martie a acestui an, in conditiile in care prima intalnire a principalelor noua grupuri bancare straine cu reprezentantii BNR si ai FMI a avut loc pe 26 martie 2009, la Viena.



Citeste si