Bursa de Valori, institutie pentru care ultimii ani nu au fost decat o lunga perioada de crestere substantiala, atunci cand nu era de-a dreptul exponentiala, pare ca de doua zile si-a pierdut busola. Declaratii bune de speriat investitorii, suspendari intempestive de la tranzactionare, majorari de impozite venite din senin, indici bursieri in cadere libera si, peste toate, o defectiune tehnica la ultramodernul sistem informatic, cam asa arata in aceste zile o sedinta de tranzactionare bursiera.

Startul degringoladei l-a dat ministrul Finantelor, Ionut Popescu, care, fara a fi intrebat, a decis ca e momentul sa se exprime cu privire la soarta SIF-urilor, societati care nu au nici o legatura cu Finantele statului, dar care au in schimb multe legaturi cu finantele celor care investesc pe bursa. Ministrul Popescu a declarat, pentru un cotidian central, ca sustine eliminarea pragului de detinere la SIF-uri si a criticat indirect conducerile acestora. Pozitia, desi corecta si sustinuta si de ziarul ZIUA in ultimele saptamani, a creat panica pe bursa, asa cum ar crea orice declaratie a unui oficial cu greutate din Guvern.

Cu intentie sau fara, parerile ministrului Popescu au tras serios in jos indicele bursier si au dus, marti, la suspendarea de la tranzactionare a SIF-urilor. Ieri, caderea a continuat, amplificata fiind de anuntul privind majorarea de 10 ori a impozitului pe castigul din capital, incepand cu 1 aprilie. Dupa ce pierdut mai bine de 10% in primele ore de tranzactionare, Bursa a fost salvata de o defectiune tehnica aparuta la tanc, cu o ora inainte de inchiderea sedintei. La reluare, lucrurile s-au mai calmat, Ministerul Finantelor catadicsind sa-i lamureasca pe investitori, printr-un comunicat, ce e cu majorarea de impozit si cum se aplica ea. In concluzie, doua zile de balbe oficiale au coborat indicele bursier cu mai mult de 10%, au gaurit buzunarele unor investitori de cateva milioane bune de euro si au demonstrat inca o data cat de usor poate fi "miscata" Bursa din vorbe. (E.I.)

Scaderi de 10%

Bursa de Valori Bucuresti a reactionat ieri puternic la modificarile anuntate pentru impozitul pe castigul de capital, principalii indici bursieri inregistrand scaderi de peste zece puncte procentuale in jurul orei 13.30, comparativ cu sesiunea precedenta. Si societatile de investitii financiare au suferit scaderi de peste 10 procente. "La inchiderea sedintei, Bursa a inregistrat o scadere de 5,64%, insa in cursul sedintei s-au inregistrat scaderi de peste 10%. Aceasta corectie a inceput in mod vizibil inca de ieri (n.r. - marti), dupa ce investitorii au luat cunostinta de noul regim fiscal al castigurilor de capital", ne-a declarat Stere Farmache, directorul general al BVB. El a subliniat ca informatia a fost mai bine receptata in cursul zilei de ieri, avand in vedere si comentariile aparute in presa. Dupa comunicatul Ministerului Finantelor, prin care se explica modalitatea practica de aplicare a noilor reglementari, piata si-a revenit, inchizand sedinta cu o scadere de peste 5%. Referitor la momentul in care a fost primit comunicatul MF, directorul BVB a precizat ca Ministerul ar fi trebuit sa faca precizarile cuprinse in comunicat in momentul in care a facut anuntul privind modificarea impozitelor (n.r. - cu o zi inainte).

Primele semnale date de piata bursiera la corectia impozitului au aparut din a doua jumatate a sesiunii de tranzactionare de marti, cand s-a inregistrat o scadere de 4-5 procente, si pe fondul suspendarii de la tranzactionare a celor cinci SIF-uri. Ieri, insa, dupa socul din prima parte a zilei, piata si-a revenit intr-o oarecare masura, principalii indici incheind sedinta de tranzactionare in scadere de peste 5% fata de sedinta precedenta. Potrivit presedintelui Intercapital Invest, Razvan Pasol, citat de Rompres, corectia impozitului, respectiv majorarea acestuia de 10 ori, este un eveniment nedorit, dar care nu este un element hotarator si nu va frana pe termen lung dezvoltarea pietei, care isi va reveni, cresterea indicelui BET urmand sa se situeze in acest an undeva la 50%-60%. Un critic vehement al majorarilor de impozite anuntate recent este si fostul ministru al Finantelor, vicepresedintele PSD, Mihai Tanasescu. "Este aberant ca, pentru o reforma fiscala, trebuie sa fie majorat impozitul pe dobanzi si cel pe castigurile de capital de la 1% la 10%, ceea ce va afecta atat economisirea, cat si dezvoltarea pietei bursiere", a aratat Tanasescu citat de Mediafax.

Stere Farmache

"Orice oficial trebuie sa fie constient de impactul declaratiilor sale"


Sedinta BVB a fost intrerupta ieri, in jurul orei 13.15 din cauza unei intreruperi in sistemul de comunicatii, care a generat probleme tehnice in sistemul Horizon, pe fondul unui volum record de tranzactionare, de peste 750 de miliarde de lei. Oficialii BVB au suspendat tranzactiile si pe sistemul ARENA, care functiona normal, pentru a asigura un tratament egal al investitorilor. Operatiunile au fost reluate la ora 14.00, iar programul a fost prelungit pana la ora 15.00. Directorul General al BVB, Stere Farmache, a precizat ca suspendarea tranzactiilor nu a fost generata de deprecierea indicelui BET, a carui scadere se situa la circa 10% in acel moment, in timp ce regulamentul bursier prevede intreruperea tranzactiilor pentru o jumatate de ora atunci cand scaderea depaseste 12%.

Tranzactionarea Societatilor de Investitii Financiare a fost reluata ieri, dupa ce, cu o zi in urma, acestea fusesera suspendate de la tranzactionare. Actiunile SIF 2 Moldova au ramas suspendate ca urmare a anuntului convocarii Adunarii Generale Ordinare si Extraordinare a Actionarilor pentru data de 22 aprilie. "Actiunile SIF au fost suspendate, la solicitarea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, ca urmare declaratiilor unor oficiali guvernamentali si parlamentari aparute in presa, care sustin hotarat majorarea pragului de detinere la SIF-uri si declaratii care arata ca se poarta discutii referitoare la acest aspect. Orice oficial care se pronunta cu privire la o societate cotata pe piata de capital, trebuie sa fie constient de influenta pe care o poate avea asupra pretului actiunilor societatii respective", a explicat directorul general al BVB.

Ionut Popescu

"Pretul actiunilor SIF nu depinde de afirmatiile mele"


Ministrul Finantelor Publice, Ionut Popescu, ne-a declarat ieri ca, desi activitatea SIF-urilor "nu este in parohia" sa, a sutinut intotdeauna si va sustine in continuare eliminarea pragului de detinere la societatile de investitii financiare. El a precizat ca existenta acestui prag nu a folosit decat conducerilor celor cinci SIF-uri, iar eliminarea pragului ar avantaja actionarii. Referitor la modul in care a fost influentat cursul actiunilor SIF de declaratiile sale referitoare la eliminarea pragului de detinere, Ministrul Finantelor a spus ca pretul actiunilor nu depinde de aceste declaratii, desi a acceptat ca, intr-o piata dezvoltata, declaratiile ministrului Finantelor pot duce la variatii importante ale actiunilor listate la Bursa.

In ceea ce priveste panica indusa ieri pe piata de capital de majorarea impozitelor pentru castigurile obtinute din tranzactionarea de valori mobiliare de la 1% la 10%, Ionut Popescu a afirmat ca Ministerul a decis sa trimita BVB comunicatul de clarificare abia dupa ora 13.30, pentru ca atunci s-a constatat incertitudinea existenta in piata. "Cred ca a fost vorba de o neintelegere. Nu inteleg cine s-a asteptat ca aceste prevederi sa se aplice retroactiv? Impozitarea cu 10% se va aplica abia dupa 1 aprilie 2005 si numai pentru castigurile obtinute dupa aceasta data", a explicat ministrul Finantelor. "Evolutia de ieri a Bursei demonstreaza inca o data ca cine vinde in astfel de momente pierde. Cred ca activitatea la Bursa va reintra in normal in zilele urmatoare", a adaugat Ionut Popescu.

Varujan Vosganian
"Reactia investitorilor este emotionala"


"Evolutia din ultimele doua zile ne preocupa cu atat mai mult cu cat scaderile importante, de pana la 14%, vin dupa o perioada lunga de timp de crestere neintrerupta si generalizata a preturilor actiunilor. Cum in cazul unei cresteri prelungite, imboldul de a investi este tot mai mare, stagnarea sau reculul sunt cu atat mai riscante. De aceea stimulii porniti catre piata de capital trebuie dati cu multa grija. Inteleg ca Guvernul si-a luat in fata FMI angajamentul de a majora impozitul pe castigurile de pe piata de capital de la 1% la 10% si acest angajament a fost principala cauza a reactiei bursiere. La asta se adauga problema SIF-urilor, si o anumita deruta legata de viitorul acestora. Socotesc, insa, ca pentru introducerea unui astfel de impozit, e necesara o anumita perioada de timp, astfel incat socul sa fie mai mic si mai usor de absorbit. In plus, Guvernul trebuie, de urgenta, sa revizuiasca, sa reactualiuzeze si sa-si asume programul privind dezvoltarea pietei de capital, care a fost lansat in iunie 2004 dar, din pacate, neaplicat", ne-a declarat Varujan Vosganian, presedintele Comisiei Buget, Finante si Banci din Senat. El considera ca reactia de ieri a investitorilor este emotionala caci piata isi va relua tendinta de crestere. "Dar oricat am cauta noi sa convingem investitorii sa nu se inghesuie sa-si vanda actiunile, pentru a fi impozitati mai avantajos, cred ca cel mai important lucru este ca cei care au anuntat cresterea impozitului pe castigurile din actiuni sa revina si sa ofere fie un ragaz pentru aplicarea acestora, fie solutii de mentinere a atractivitatii pietei de capital", a mai spus Vosganian.

Impozitele mai mari nu garanteaza incasari mai mari

"In urma anuntului facut de catre Ministerul Finantelor privind cresterea impozitului pe tranzactiile cu actiuni de la 1% la 10% piata a scazut marti cu 5%. In cursul diminetii de astazi (n.r. - ieri), probabil pe masura ce investitorii au luat cunostinta de pozitia MF, scaderea a ajuns la peste 15% moment in care piata a fost oprita. Dupa interventia Ministerului, care a nuantat catre pranz regimul de taxare propus resepctiv restrictionandu-l numai in zona speculativa (detineri sub un an) piata si-a revenit, scaderea finala fiind de numai 4%", ne-a declarat Siminel Andrei, presedintele ANSVM. Referitor la impactul majorarii impozitului, el a explicat ca in cursul anului 2004 taxele colectate au fost de aproximativ cinci milioane de dolari, iar planul MF pe 2005 prevede incasari de aproximativ sapte milioane de dolari. "Daca in loc de 1% s-ar colecta 10%, suma estimata a fi colectata pe 2005 ar fi de 70 de milioane de dolari. Din alta perspectiva, scaderea maxima a pretului actiunilor Petrom in ultimele doua zile a fost de 480 de lei/actiune, adica aproximativ 360 de milione de dolari pentru cele 22 de miliarde de actiuni pe care statul le detine, adica o pierdere de cinci ori mai mare (in numai doua zile si numai pentru o singura companie).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri