Eureko, jucator pe piata asigurarilor si a pensiilor private din Romania, isi majoreaza capitalul cu 25 de milioane de euro in vederea dezvoltarii pe termen lung in aceste industrii, potrivit informatiilor furnizate de companie.
Majorarea de capital de 25 milioane euro venita din partea grupului Eureko este adresata sustinerii si dezvoltarii subsidiarelor din tara.

Suma va fi utilizata aproape in mod egal pentru cele doua divizii: 12,6 milioane euro fiind destinate segmentului de asigurari, iar restul de 12,4 milioane euro - celui de pensii private.

"Ne concentram pe segmentele cheie, respectiv pensii, asigurari de sanatate si asigurari de viata, pe care le consideram ca avand un potential mare de dezvoltare", a declarat directorul comercial al Eureko in Romania, Shaun Russell (foto).

Eureko Romania a finalizat recent fuziunea cu Bancpost Fond de Pensii, urmatoarul "mariaj" cu KD Fond de Pensii urmand sa fie finalizat pana la finele anului aflat in desfasurare.

In ceea ce priveste operatiunile de pe piata locala si planurile de dezvoltare pe piata de asigurari si pensii, stabilitatea financiara a companiei Eureko Romania este sustinuta de investitii si de strategia de dezvoltare.

Strategia de extindere a companiei din Romania combina cresterea prin achizitii cu cresterea organica atat prin extinderea operatiunilor existente, cat si prin dezvoltarea capacitatii de distributie.

„Vom sustine in continuare investitiile in extinderea facilitatilor serviciilor medicale in 2009, am crescut canalele de distributie in prima jumatate a acestui an si vom continua aceste activitati pe tot parcursul anului”, adauga Shaun Russell.

Eureko Asigurari a inregistrat prime brute subscrise de aproape 31 milioane lei in primele 5 luni din 2009, in scadere cu 14% fata de acelasi interval din 2008, in conditiile in care nu mai incheie polite auto, de bunuri si proprietati de la inceputul lunii mai, relateaza NewsIn.

Pe segmentul asigurarilor de viata, afacerile au stagnat in primele cinci luni ale anului. Firma a raportat prime brute subscrise de peste 15 milioane de lei in primele cinci luni ale anului aflat in desfasurare, fata de 15,5 milioane lei in perioada similara din 2008. Afacerile din asigurari de sanatate, incluse in asigurarile de viata, au insumat aproape 4,5 milioane lei, in crestere cu 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Eureko este un grup financiar cu o pozitie importanta in Europa. Grupul este inregistrat la Utrecht - Olanda, fiind prezent in peste 13 tari europene, unde dispune de peste 20.000 de angajati.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri