Mai putin de jumatate de punct procentual, cu atat au scazut dobanzile la creditele in euro acordate populatiei din soldul bancilor in perioada iunie 2008 – iunie 2009, desi in acest timp indicele EURIBOR la sase luni s-a ajustat cu 4 puncte procentuale, pana la un nivel de aproximativ 1% in august.
Desi nivelul indicelui de referinta EURIBOR la 6 luni, indice luat in calcul la compunerea dobanzii la majoritatea creditelor in euro acordate de bancile din Romania, s-a redus cu 4 puncte procentuale in ultimul an, aceasta diminuare nu s-a simtit si in ratele pe care romanii le-au avut de platit.

Dobanzile la creditele in euro acordate populatiei si existente in soldul bancilor au scazut in ultimul an cu mai putin de jumatate de punct procentual, potrivit datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei.

In luna iunie a anului 2008, datele Bancii Nationale a Romaniei indicau o dobanda de 8,57% pe an practicata de bancile comerciale la creditele in euro existente in sold (la nivel de sistem). Pentru luna iunie a anului curent banca central a anuntat, tot la nivel de sistem, o dobanda de 8,15% pentru aceleasi credite, desi mare parte dintre ele sunt legate de evolutia indicelui EURIBOR.

In a doua parte a anului 2008 bancherii argumentau ca nu pot reduce dobanzile deoarece riscul asociat Romaniei era extrem de ridicat si in continua crestere, iar finantarile de care bancile aveau nevoie erau tot mai scumpe.

Este adevarat, prima de risc aferenta Romaniei (spread-ul CDS pe 5 ani) a atins un nivel ingrijorator de mare, de aproape 800 de puncte de baza, la inceputul acestui an, pe fondul unui sentiment negativ al investitorilor straini fata de evolutiei economiei romanesti.






Insa, chiar si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a precizat la ultima sa conferinta de presa ca prima de risc a Romaniei s-a redus semnificativ, iar acum este usor peste 200 de puncte de baza.

Ulterior, bancherii au argumentat ca dobanzile pe care le platesc la depozite sunt foarte mari si nu isi pot permite sa le reduca prea mult pe cele la credite. Mai mult, au explicat ca rata dobanzii de politica monetara este foarte ridicata. Banca Nationala a Romaniei mentinea dobanda cheie la 10,25% la inceputul anului, nivel ridicat in conditiile unei contractii puternice a economiei, dar, de atunci a operat mai multe ajustari, reducand dobanda cu 1,75 puncte procentuale, pana la 8,5% pe an.

Dobanzile platite de banci la plasamentele populatiei in euro s-au redus rapid dupa ce Banca Nationala a atras atentia bancilor, in repetate randuri, ca ele sunt prea mari, insa reduceri ale dobanzilor la credite nu s-au vazut.

Mai mult, clientii bancilor ce au credite in euro au mai primit o lovitura si din partea cursului de schimb. Oamenii cu venituri in lei si credite in euro au fost afectati din punct de vedere financaiar de o crestere cu peste 15% a nivelului cursului de schimb de la mijlocul anului 2008 si pana in prezent. In iunie 2008, un euro putea fi cumparat cu aproximativ 3,6 lei, iar in prezent moneda europeana este mai scumpa cu peste 60 de bani pe unitate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri