Israelienii de la Bank Leumi Romania au procesat, pana in prezent, prin programul "Prima Casa", solicitari de credite si promisiuni de creditare in valoare de 2,3 milioane euro, iar plafonul atribuit bancii a ramas nemodificat in urma realocarii de fonduri de catre Fondul de Garantare, la 6,9 milioane euro.
In ceea ce priveste facilitatile efectiv acordate, valoarea creditelor se ridica la 0,62 milioane euro, iar promisiunile acordate sunt in valoare de 0,4 milioane euro.

Banca a intrat in programul de creditare pentru proiectul "Prima Casa" incepand cu luna august 2009, avand solicitari de credite din partea clientilor in valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

Leumi Bank a mai precizat ca 60% din creditele solicitate sunt pentru imobile noi si 40% pentru imobile vechi, iar ca impartire regionala, 50% dintre solicitarile de credit apartin clientilor din Bucuresti, restul de 50% apartinand celor din provincie.

"Conform analizelor efectuate la nivelul intregii retele de unitati in ce priveste solicitarile si dosarele aflate in lucru pentru "Prima Casa", Bank Leumi Romania estimeaza ca pana la sfarsitul anului curent plafonul acordat bancii pentru acest program va fi utilizat in intregime", a subliniat banca.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri