Agentia de rating Fitch a confirmat ratingul pentru credite pe termen lung al Procredit Bank Romania la BB+, precum si pe cel pentru credite pe termen scurt la B si pe cel suport la nivelul 3, cu perspectiva stabila, insa a coborat ratingul individual al bancii la D/E de la D.
"Ratingul pentru credite pe termen lung si cel de suport reflecta potentialul de sustinere pe care l-ar putea avea, in caz de nevoie, de la actionarul majoritar, ProCredit Holding AG. Ratingul pentru credite pe termen lung si cel de suport reflecta, la randul lor, potentialul mare de sustinere din partea actionarilor si mai ales a celor reprezentati de Insititutii Financiare Internationale", arata comunicatul agentiei de evaluare financiara.

Retrogradarea ratingului individual al bancii reflecta potentialul limitat la nivel intern de generare de capital, care a dus la pierderi operationale in prima jumatate din 2009, conditii in care Fitch crede ca banca va avea nevoie de injectii suplimentare de capital. Ratingul a fost determinat si de marimea redusa a bancii si de costurile operationale ridicate.

"Acesti factori sunt contrabalansati de faptul ca banca apartine retelei ProCredit, precum si de monitorizarea indeaproape a riscurilor si a unui portofoliu diferentiat de credite si finantari", sustin analistii Fitch, citati de NewsIn.

"Costurile operationale mari, cauzate de cheltuielile mari cu forta de munca pentru creditarea microintreprinderilor si de lipsa unui portofoliu diversificat, precum si cresterea continua a costurilor de finantare au dus la pierderi operationale inainte de provizionare in primul semestru, iar banca a inregistrat pierderi nete de 5 milioane euro la finalul lui iunie, ca rezultat al costurilor ridicate cu provizioanele. ProCredit Bank Romania a acordat in special credite in lei catre IMM-uri, concentrandu-se pe finantarea sectorului agricol si rural", se mai arata in comunicatul Fitch.

In pofida cresterii creditelor neperformante, calitatea activelor ramane mai buna decat media sectorului bancar romanesc, chiar daca s-a deteriorat semnificativ. Creditele cu intarzieri la plata de peste 30 de zile au reprezentat 3,34% din soldul imprumuturilor de la finalul lui iunie, nivel acoperit "confortabil" de rezerve, mai arata analistii agentiei de rating.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri