21 Decembrie 2009

Bulgarii economisesc cu 50% mai mult decat romanii

Romania are nevoie de 80 de ani ca sa ajunga la nivelul Bulgariei in privinta sumelor economisite de populatie, releva un studiu al AT Kearney.

Cum economisesc romanii

Valoarea medie a depozitelor, de 1.034 euro/locuitor, este cu aproape 50% mai redusa in Romania decat cea din tara vecina, mai arata studiul.

In Bulgaria, valoarea medie a depozitelor este de 1.549 euro/locuitor, iar in Ungaria se situeaza la 2.764 euro, in Polonia la 2.281 euro, in timp ce in Turcia la 1.196 euro.

Pe primul loc in tarile analizate de compania de consultanta AT Kearney se afla Cehia, cu o valoare medie de 5.870 euro.

"Daca depozitele bancare vor creste in acelasi ritm din ultimele 12 luni in Romania si Bulgaria, Romaniei ii va lua 80 de ani sa atinga valoarea depozitelor bancare pe cap de locuitor inregistrata pentru gospodariile din Bulgaria”, se arata in studiu.



Cum stau romanii la creditare

In ceea ce priveste creditele, populatia din Romania a contractat 23,4% din imprumuturi pentru achizitia de locuinte, iar 73,2% sunt credite de consum, restul fiind alte tipuri de imprumuturi, arata datele AT Kearney la finalul lui octombrie.

Depozitele populatiei in lei au inregistrat in octombrie 2009 o crestere cu 17,2% in ritm anual (12,4% in termeni reali), iar cele in valuta, denominate in lei, au avansat cu 28,4% in ultimul an, arata datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Exprimata in euro, valoarea depozitelor in valuta ale populatiei a crescut cu 9,4% fata de octombrie 2008.

In acelasi timp, in Ungaria, 50,7% din credite sunt pentru achizitia de locuinte, iar 44,7% reprezinta credite de consum. Cehia prezinta o structura a creditelor inversa fata de cea din Romania, in conditiile in care numai 19,3% din credite sunt de consum, iar 69,9% credite imobiliare, releva studiul AT Kearney.


Structura cheltuielilor de consum

De asemenea, obiceiurile de consum ale romanilor reprezinta un model puternic dezechilibrat, considera analistii AT Kearney, comparand structura cheltuielilor romanilor cu cea din alte state ale Uniunii Europene (UE).

Astfel, 72% din cheltuielile populatiei din Romania sunt pentru consum, iar cea mai ridicata pondere din acestea o au costurile cu mancarea si bauturile fara alcool (42%), urmate de cheltuielile pentru intretinerea casei (19%). Circa 7% din cheltuielile de consum sunt pentru tigari si alcool, 6% pentru sanatate, alte 6% pentru transport, 5% pentru comunicatii si 17% reprezinta alte cheltuieli.

Cheltuielile cu mancarea si bauturile fara alcool ale romanilor au o pondere de 2,7 ori mai mare in cheltuielile de consum ale romanilor, comparativ cu zona euro, in timp ce costurile cu intretinerea casei au o pondere mai mica in cheltuielile de consum fata de media zonei euro (22,7%), ca urmare a costurilor mai reduse din Romania.

Si cheltuielile cu transportul sunt mult mai reduse in Romania ca pondere in cheltuielile de consum fata de media zonei euro (15,1%), insa ponderile cheltuielilor cu sanatatea sunt aproximativ similare.





Citeste si