"Pe partea de economisire anticipez mentinerea trendului crescator, intr-un ritm mai rapid decat cel care va fi inregistrat pe zona de creditare, in conditiile in care oamenii vor fi in continuare circumspecti din cauza ca nu exista premisele clare ale iesirii din criza", a declarat Radu pentru Mediafax.
El considera ca cel mai mare risc pentru sistemul bancar in 2010 este legat de virarea transelor de bani de la FMI.
"Pentru bancile din Romania, in 2010, cel mai mare risc este legat de transele de la FMI, pentru care orice evolutie in sensul devansarii sau al intarzierii virarii poate aduce dezechilibrare echilibrului existent. Totodata, mai exista un risc politic, in contextul in care evolutia economiei depinde si de a avea sau nu un guvern stabil anul viitor. Un alt risc care poate exista, la fel ca si anul trecut, este cel legat de aparitia unui blocaj al platilor in primul trimestru al anului viitor", a afirmat Radu.
El nu crede ca angajamentul asumat de principalele noua banci cu capital strain din Romania se va pune in discutie, indiferent de variatiile parametrilor agreati.
"Nu cred ca se va pune in discutie angajamentul bancilor, indiferent de variatiile numerice fata de parametrii agreati, atata timp cat FMI ramane disponibil si finanteaza in continuare", a spus Radu.
El a precizat ca limita pe care UniCredit o are pe investitiile in titluri de stat a fost depasita deja de doua ori si banca a facut suplimentari ale acestui plafon, dar a reiterat ca institutia are in strategie finantarea companiilor, nu creditarea nelimitata a statului.
In ceea ce priveste 2009, Radu considera ca anul a fost dificil si ca sectorul real a fost afectat mai mult decat cel bancar.
"Anul a inceput destul de rau si s-a terminat la fel. Este un an in care, poate pentru prima data, s-au separat companiile care sunt bine gestionate si au rezistat si cele care abia supravietuiesc, respectiv s-au detasat bancile care sunt mai solide", a spus seful UniCredit Tiriac Bank.
El a precizat ca sistemul bancar a fost solid pe tot parcursul anului 2009, fiind intarit de capitalul de la bancile mama.
"Nu acelasi lucru putem spune despre sectorul economiei reale, care a avut mult mai mult de suferit deoarece accesul la capital a fost foarte dificil si s-a realizat mai mult in ceea ce priveste companiile multinationale", a concluzionat Radu.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: