Plenul Parlamentului reunit sa discute proiectul bugetului de stat pe 2010 va numi tot astazi si doi membri ai Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor, potrivit temelor de dezbatere de pe ordinea de zi afisata pe siteul Camerei Deputatilor.
Astfel, pe langa proiectul buegtului de stat pe anul 2010, proiectul asigurarilor sociale de stat pentru anul in curs, parlamentul trebuie sa numeasca si doi membri ai Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor (CSA), functii publice foarte importante.

De asemnea, conform ordinii de zi, parlamentarii trebuie sa numeasca si un membru al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Una dintre persoanele care ar putea ocupa o functie in consiliul CSA este Daniela Popa, care urma sa-si dea demisia din functia de deputat pentru a prelua un post in Consiliul CSA, urmand a se organiza alegeri anticipate in colegiul acesteia de deputat din Bucuresti, declarau in decembrie, pentru NewsIn, surse PSD.

Daniela Popa a fost aleasa deputat in Colegiul 19 din sectorul 4, dar la acea data a infrimat aceasta ipoteza.

In Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor a fost vacantat un post la 15 decembrie, cand a expirat mandatul Aureliei Cristea, propusa de PSD in anul 2006 in continuarea mandatului lui Tudor Balta.

Potrivit Legii 32/2000, Consiliul este format din 5 persoane, respectiv presedinte, vicepresedinte si 3 membri, fiind numite de Parlament si propuse de Camera Deputatilor, cat si de Comisiile de Finante-Banci ale Senatului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri