1 Martie 2010

Leul atinge maximul ultimelor doua saptamani



Moneda nationala s-a apreciat semnificativ in prima parte a sedintei, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisand un curs de referinta de 4,1073 lei/euro, nivel maxim al ultimelor doua saptamani, in conditiile unei miscari de apreciere regionale, insa ceva mai moderate.
Cursul leului nu mai coborase la un nivel atat de scazut din 11 februarie, cand BNR afisase un curs de referinta de 4,1071 lei/euro.

"In piata, leul s-a apreciat destul de puternic, ca urmare a vanzarilor de valuta mai mari. A fost si o miscare regionala, desi forintul si zlotul au avut aprecieri mai domoale", a declarat un dealer bancar citat de NewsIn.

Astazi, BNR a afisat un curs de referinta de 4,1073 lei/euro, in scadere cu aproape 2 bani (0,44%) fata de nivelul de joi, de 4,1255 lei/euro.

In primele tranzactii, leul s-a apreciat initial de la 4,1235 la 4,1025 lei/euro, dupa care cursul a revenit treptat spre 4,1120 lei/euro.

Si monedele tarilor din regiune cu regim valutar similar cu al leului au castigat teren in fata euro.
Astfel, moneda poloneza s-a apreciat initial de la 3,9860 la 3,9630 zloti/euro, dupa care cotatia sa a revenit la 3,9720 zloti/euro. La randul sau, forintul s-a apreciat de la 271,20 la 269,70 forinti/euro, iar apoi a pierdut usor teren spre 270,20 forinti/euro.

Pentru moneda americana, banca centrala a afisat un curs de referinta de 3,0151 lei/dolar, in scadere cu peste 4 bani (1,33%) fata de nivelul de joi, de 3,0558 lei/dolar.

Pe piata internationala, moneda americana s-a depreciat treptat de la 1,3530 la 1,3630 dolari/euro, dupa care cursul a revenit la 1,3590 dolari/euro, iar la 14:00, ora Romaniei, euro era cotat cu 1,3595 dolari.

BNR a afisat, in prima parte a zilei, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 5,53% pe an, in usoara scadere fata de cel de joi, de 5,58% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobanda a coborat la 6,03% pe an, de la nivelul din sedinta precedenta, de 6,08% pe an.

Pe piata monetara, dobanzile se situeaza la 5-6% pe an, sub dobanda de politica monetara de 7% pe an.



Citeste si