Rezerva valutara a tarii noastre administrata de Banca Nationala a Romaniei a urcat in martie cu 2,297 miliarde euro (7,7%) comparativ cu luna precedenta, pana la 32,036 miliarde euro, nivel maxim istoric. Cresterea a fost determinata de intrarea transei de la Comisia Europeana si emisiunea de euroobligatiuni.

Comisia Europeana a deblocat in martie o transa de 1 miliard euro pentru Romania, iar trezoreria a plasat pe piata externa 1 miliard euro, prin euroobligatiuni cu maturitate la cinci ani, la o rata a cuponului de 5%.

In martie, intrarile au insumat 2,997 miliarde euro, reprezentand alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei.

Iesirile au insumat 700 milioane euro, reprezentand modificarea rezervelor minime in valuta constituite de institutiile de credit, plati din contul Comisiei Europene, plati de rate si dobanzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat.

Rezervele internationale ale Romaniei, valute plus aur, au crescut la 31 martie cu 7,1%, respectiv 2,3 miliarde euro, pana la 34,784 miliarde euro. Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar in conditiile evolutiilor preturilor internationale valoarea acesteia a crescut usor la 2,748 miliarde euro.

Platile scadente in aprilie 2010 in contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finantelor Publice (MFP), insumeaza 113 milioane euro fata de 80 milioane euro in martie.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Rezerva BNR, minus un miliard de euro in ianuarie. Unde s-au dus banii