15 Aprilie 2010

Creditele pentru reabilitarea termica ar putea fi garantate



Statul ar putea garanta creditele contractate de proprietari pentru reabilitarea termica a apartamentelor, a declarat ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, precizand ca masura, propusa de reprezentantii firmelor de constructii, este analizata de Guvern.
”Reabilitarea se face cu cofinantarea MDRT - 50%, cu cea din bugetul primariei - 30% si cu participarea proprietarilor. Daca gandim raportat la bugetele ministerului si primariilor, putem sa reabilitam trei milioane de apartamente in 100 de ani. Daca economia va merge extraordinar de bine si vom aloca mai multi bani, probabil ca reducem la 50 de ani. Tot este foarte mult, asa ca incercam solutii alternative”, a declarat Udrea, potrivit NewsIn.

Ministrul a precizat ca, la propunerea costructorilor, MDRT ia in calcul un tip de credit ”in conditii atractive”, de care sa beneficieze proprietarii care isi reabiliteaza apartamentele. Potrivit standardelor de cost aprobate miercuri de Guvern, reabilitarea termica a unui apartament trebuie sa coste 3.000 de euro.



Citeste si