29 Aprilie 2010

Restantele la credite - cel mai mare avans lunar de la inceputul crizei



Restantele la credite ale populatiei si firmelor au crescut in martie cu aproape 12,8% fata de luna precedenta, cea mai mare crestere lunara de la inceputul crizei, ajungand pana la 10,42 miliarde lei (2,54 miliarde euro), iar ponderea acestora in totalul imprumuturilor urcand la 5,2%, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.
Restantele la credite au urcat la 2,54 miliarde euro in martie, dupa ce in februarie se plasau la 2,25 miliarde euro, iar ponderea lor in total credite era de 4,6% fat de 5,2% cat a ajuns in prezent. La sfarsitul anului trecut ponderea restantelor in totalul imprumuturilor era de 3,89%.

Soldul creditelor populatiei si agentilor economici se cifra la sfarsitul lunii martie la 200,67 miliarde lei (48,94 miliarde euro), din care imprumuturile in valuta reprezentau putin peste 60%, adica echivalentul in lei a 121,68 miliarde, in timp ce creditele in lei se ridicau la 78,98 miliarde lei.

In februarie, soldul imprumuturilor era de 200,37 miliarde lei (48,75 miliarde euro).

Restantele pe segmentul creditelor in lei erau aproximativ egale in martie cu cele la imprumuturile in valuta, dar acestea din urma au inregistrat un avans puternic, de 17,54% fata de feburarie.

La sfarsitul lui martie, soldul restantelor la imprumuturile in lei era de 5,25 miliarde lei, iar soldul restantelor la creditele in valuta era de 5,16 miliarde lei.



Citeste si