Uniqa (fosta Unita), companie specializata in asigurari generale membra a grupului austriac cu acelasi nume, va investi circa 50.000 de euro intr-o campanie educationala de prevenirea a eventualelor daune provocate locuintelor, potrivit reprezentantilor companiei.
“Suntem convinsi ca multi dintre acesti copii carora ne vom adresa cunosc majoritatea pericolelor despre care dorim sa ii avertizam, dar scopul nostru este sa le subliniem atat risucrile, cat si masurile de preventie si auto-protectie pe care le pot lua in caz de pericol”, a declarat Alfred Vlcek (foto), vicepresedinte directorat Uniqa Asigurari.

Anul trecut, in Romania, au avut loc 15.760 de incendii din care 5.979 sau 38% au fost incendii de locuinte, care au provocat atat daune materiale, cat si umane (cele mai multe victime fiind copii).

Campania “Casa ta e Uniqa” se va desfasura pe perioada a cativa ani. In prima faza compania a investit 10.000 de euro in premii, promovare media si mici sponsorizari in scolile unde proiectul se va derula, urmand ca societatea de asigurari sa investeasca circa 50.000 de euro pentru intreaga campanie, a declarat Gabriela Rusu, marketing manager pentru Uniqa International.

Campania isi propune sa ii educe pe copii in scopul auto-protectiei, sa ii informeze despre riscurile la care este expusa locuinta in caz de incendiu, explozie, frutuna trasnet, grindina, cutremur, indundatie sau furt.

Uniqa a adus in Romania la finele anului 2009 si serviciul Uniqa MeteoAlert – sistem de avertizare prin SMS cu privire la fenomenele meteo extreme, oferit gratuit clientilor societatii de asigurari.

Recent, societatea si-a anuntat rezultatele finale, consolidate si auditate pe 2009, care arata o usoara scadere a afacerilor, dar intrarea pe profit. „In primul trimestru din 2010 am mers in ton cu piata, pe unele segmente am stagnat, iar pe altele am scazut.In special pe casco am inregistrat o diminuare a afacerilor in primul trimestru”, a declarat Ileana Horvath, presedinte directorat in cadrul Uniqa Asigurari nedorind sa dea mai multe detalii.

In primul trimestru din acest an piata asigurarilor generale a scazut cu 7,62%, pana la un nivel al primelor brute subscrise de 1,87 miliarde de lei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri