Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private din Romania (CSSPP), se declara optimist in vederea neadoptarii deciziei de reducere a contributiei pe pilonul II al pensiilor private obligatorii.
Potrivit lui Mircea Oancea, niciun administrator nu si-a exprimat intentia de a iesi de pe piata.

"Atat timp cat nu exista o hartie oficiala cu privire la decizia de reducere a contributiei cu 2%, nu pot sa ma pronunt. Am cerut din sursele mele un document, dar el nu exista. In mod normal, o astfel de decizie trebuie sa se regaseasca in scrisoarea de intentie catre FMI pentru ca vorbim despre o politica publica", a declarat Oancea in cadrul Fiar 2010, eveniment organizat de Media Xprimm.

In acest context, in care nu exista un document oficial care sa prevada masura de reducere a contributiei, Oancea se declara optimist. "Noi sustinem categoric ideea ca masura sa nu se adopte pentru ca ar fi o greseala. Vom incerca, la randul nostru, acolo unde suntem consultati, sa convingem de faptul ca masura ar afecta un domeniu care functioneaza bine", a mai spus presedintele CSSPP.

Mai mult, a adaugat Oancea, o astfel de masura nu va duce la o relansare a economiei. "Fondurile de pensii ar fi capabile sa sustina o serie de proiecte. Capitalul romanesc pe termen lung nu este un capital speculativ, care vine si pleaca in functie de conditiile economice. Putem sa intelegem ca situatia este asa de grea incat in disperare de cauza poti sa iei si astfel de masuri, dar o astfel de masura nu rezolva problema", a mai explicat el.

Nevoia unui pact intre factorii de decizie si cei sociali

Mircea Oancea a repetat ca industria pensiilor private are nevoie pentru o buna functionare de un pact intre factorii de decizie si factorii sociali. "Fara acest pact, vor exista in permanenta atacuri la adresa unui sistem de pensii private functional. Trebuie sa ne asezam la masa si sa discutam o politica si modul in care se sustine politica respectiva", detaliaza Oancea.

El a amintit de existenta a trei initiative in Parlament, acum inca una, de garantare a randamentelor fondurilor de pensii peste nivelul inflatiei, care vor ramane propuneri atata timp cat nu se discuta despre acestea si cat de mult ar afecta industria de profil daca o astfel de decizie ar fi adoptata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri