Reducerea de 25% se aplica si veniturilor salariale ale angajatilor BNR, CNVM, CSA, dar si alocatiilor pentru hrana, echipament si chirie de care beneficiaza angajatii din institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, potrivit Legii pentru care Guvernul isi asuma raspunderea.
Potrivit proiectului de Lege privind "stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar", pentru care Guvernul urmeaza sa isi asume raspunderea in Parlament, se reduce cu 25% cuantumul brut al salariilor, soldelor, indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, potrivit NewsIn.

Documentul prevede ca vor fi reduse drepturile de natura salariala de care beneficiaza personalul din autoritatile si institutiile publice, indiferent de modul de finantare al acestora. Astfel, vor scadea cu 25% inclusiv veniturile salariale ale angajatilor BNR, ai Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) si ai Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale ale acestor angajati se vireaza integral la bugetul de stat, potrivit unui mecanism ce va fi stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului Finantelor in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a Legii.

Aceeasi reducere se aplica in cazul veniturilor salariale ale personalului trimis in misiune permanenta sau temporara in strainatate, ale cadrelor didactice, angajatilor din institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, inclusiv alocatiilor de hrana, sumelor acordate pentru echipamente si compensatiilor lunare pentru chirie. "Aceste prevederi nu se aplica in cazul alocatiilor de hrana acordate personalului incadrat in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala pe perioada participarii la misiuni in teatrele de operatii (...)", se arata in actul normativ.

Reducerile se aplica drepturilor salariale aferente lunii iunie.

In situatia in care, in urma reducerii de 25%, rezulta o valoare mai mica de 600 de lei (valoarea salariului minim brut pe tara), suma care se acorda este de 600 lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri