Consiliul director al Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) are, in urma alegerilor de marti din cadrul adunarii generale a Asociatiei, trei noi membri.


Cei trei membri noi sunt reprezentati in consiliul director al APAPR de catre Ioan Vreme, director general al Generali Pensii, Radu Craciun, director de investitii al Eureko Pensii si Mihai Coca-Cozma, director general al Alico Pensii (fosta AIG Pensii).

Mandatul noilor membri ai board-ului APAPR are o durata de doi ani. Cele trei mandate care au expirat astazi (01.06.2010) au apartinut companiilor Aviva Pensii, Raiffeisen Asset Management si Alico Pensii, companie reconfirmata de votul de astazi ca membru in conducerea APAPR.

Pozitiile de presedinte (detinuta de Allianz Tiriac Pensii Private, reprezentata de Crinu Andanut) si de vicepresedinte (detinuta de ING Asigurari de Viata, reprezentata de Cornelia Coman) ale Asociatiei nu se modifica pentru moment, ele urmand sa fie disputate, conform statutului Asociatiei, la alegerile ce vor avea loc anul viitor.

„In urma alegerilor de astazi, APAPR continua eforturile de dezvoltare a sistemului de pensii private, precum si demersurile de comunicare, educare si informare a participantilor la fondurile de pensii. Speram cu totii ca noii membri ai board-ului Asociatiei sa aiba forta de munca necesara pentru activitatea noastra specifica”, a declarat presedintele APAPR, Crinu Andanut (foto), la finalul sedintei.

APAPR reprezinta asociatia administratorilor fondurilor de pensii private si a bancilor depozitare ale activelor fondurilor de pensii din Romania. APAPR este o organizatie profesionala, neguvernamentala, apolitica, independenta, non-profit, creata in scopul protejarii intereselor, promovarii, afirmarii, dezvoltarii colaborarii si cooperarii in domeniul fondurilor de pensii private de pe piata romaneasca.

Asociatia are in prezent 16 membri, o reprezentativitate de peste 99,5% pe piata de pensii private si apara interesele celor 5,2 milioane de clienti ai fondurilor de pensii din Romania.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri